luni, 30 martie 2009

Vom muri cu toţii



Un gând trist pentru cineva fericit, un gând fericit pentru cineva deprimat, doar un gând pentru un tânăr (mai este până la sesiune), un gând cu mare însemnătate pentru un bătrân, un gând important pentru un filozof.

Cât de minunaţi sunt oamenii observaţi în mediul lor natural, cuprinşi de vârtejul inconştient al vieţii, cu sufletul învălmăşit de sentimente, fără vreun gând prin care să-şi conştientizeze existenţa - just living. Iar când sunt fotografiaţi în acestă ipostază, pot deveni o adevărată operă de artă fotografică.

Aici o să găsiţi o poză mai mult decât interesantă, ce exprimă pentru mine ce am scris mai sus.

sâmbătă, 28 martie 2009

Definiţia dragostei

Vino, sa pot regasi drumul spre mine.

Octavian Paler




De multă vreme caut această definiţie. Mă apropii tot mai mult de capacitatea de a o exprima, dar nu ştiu când voi izbuti să o ating în totalitate. Definiţia lui Octavian Paler m-a atras prin simplitate şi prin conexiunile pe care le atrage de la sine.

Iubirea e singurul mod în care putem şterge într-o oarecare măsură egoismul natural al fiinţei noastre umane.

vineri, 27 martie 2009

Tu, în sufletul meu


Un timp am sângerat singur în încleştarea dorului.
Mai apoi, mi-am sfârtecat masca şi am plâns cu deznădejde.
Sinceritatea acestui gest m-a purificat, dar nu indeajuns.
A trebuit să plătesc cititori închipuiţi,
pentru a-mi putea curăţa spiritul - cuvintele au venit de la sine.

Şi toate acestea pentru ce - pentru că nu am putut înţelege alăturarea dintre iubire şi uitare?

De ce-ai venit la mine?
Cum ai putut intra în sufletul meu,
când nici măcar eu sau timpul nu îl întelegem?

Ai dansat înşelătoarea mlădiere a trestiilor,
asemeni unui supraom.
Fără efort ai spart luciul iazului în cioburi de oglindă,
iar în lumina ce-mi juca pe faţă,
m-ai mângâiat cu aripi de libelulă.

Fără a-nţelege argintul mat din ochii tăi,
I-am gravat în grabă pe scoarţa sufletului.




A trebuit să-ţi traduc poezia şi în limba sufletului meu! Mulţumesc, Iulia, pentru bucuria de a gândi această idee.

duminică, 8 martie 2009

Umple-ţi sufletul!


Sunt convins că pot exista persoane "pline" care nu au niciunul dintre sentimentele care m-ar umple pe mine. De când am început să gândesc conştient asupra vieţii, am acceptat că suntem diferiţi, şi fiecare e propriul etalon de normalitate. Tind să accept normalitatea ta, chiar dacă pentru mine nu e deloc normală. Încerc să o privesc prin ochii tăi.

Gândurile ce urmează au localizare clară: universul meu. De ţi se par ciudate, lasă-le aşa căci mie îmi sunt bune, de au un sâmbure de adevăr şi pentru tine, ia-le şi adaptează-le pentru propria ta fire.

Nu iubesc, nu am un ţel suprem, nu ajut alte persoane, nu mă apreciez - astfel definesc eu goliciunea sufletului în fiinţa mea.

Uneori mă las purtat de vârtejul inconştient al vieţii şi uit - doar pentru a-mi aduce aminte mai apoi şi a simţi din nou golul şi lipsa de culoare. Când mă cuprinde, şi sunt prea sincer ca să pot să-mi construiesc vreo mască sub care să-mi ascund goliciunea de propria-mi conştiinţă, mă întreb care e motivaţia unei astfel de vieţi. Acum când simt conştient golul şi nu mai e un motiv de depresie neînţeleasă, dar mistuitoare, mă întreb - în ce m-aş transforma dacă nu aş încerca cu fiecare pas şi fiecare suflu să-mi umplu fiinţa? Hm... Poate aş ajunge să înnebunesc şi să mă sinucid, sau poate pur şi simplu mi-aş crea o altă normalitate...

Deşi l-am aşezat pe ultimul loc între cele patru sentimente care m-ar implini, cred că aprecierea de sine este cel mai important. Nu poţi să iubeşti, îţi va fi greu să ajuţi şi nu vei găsi puterea urmăririi unui ţel, dacă nu te apreciezi pentru ceea ce eşti şi nu ai încredere în tine. Cheia acestui sentiment e în descoperirea propriilor tale talente şi valorificarea lor. Cea mai mare piedică este însuşi societatea în care trăim, şi îmbuibarea cu prejudecăţi la care ne supune.

Dacă descoperi că talentul tău nu are mare trecere în societatea de azi, s-ar putea să alegi să îl ignori şi să încerci să îţi cultivi unul dintre talentele la modă. Însă asta înseamnă să-ţi construieşti viaţa pe temelia unei minciuni. E ciudat când realizezi că urmarea talentului tău te va face apreciat tocmai de aceşti oameni pe care îi crezi la modă. Împlinirea lui le va atrage atenţia tocmai lor, cei care nu îl au. Frumuseţea unui om nu e calculată prin comparaţie cu prototipurile la modă ci prin cât de bine a reuşit să îşi "umple fiinţa" cu ceea ce îi cere. Refuzarea de a fi împlinit cu adevărat, mi se pare o jertfă prea mare adusă prejudecăţii.

Odată ce ai reuşit să îţi identifici şi valorifici talentele, apecierea şi încrederea în tine sunt implicit dobândite. Având doar atât, fiinţa ta e aproape plină. De aici îţi va fi foarte uşor să îţi creezi ţeluri şi să le urmezi, să te bucuri ajutând alte persoane şi să iubeşti cu adevărat.

Conştiinţa unui om e mereu în schimbare. Am înţeles asta după ce am rămas uitmit de unele schimbări radicale în ceea ce mă defineşte pe mine. De aceea nu pot garanta 100% pentru nimic din ceea ce voi simţi sau voi fi în viitor, însă îmi doresc ca aceste variaţiuni ale fiinţei mele, să fie mereu pe drumul spre o fiinţă plină, şi asta îţi doresc şi ţie.

miercuri, 4 martie 2009

The Curious Case of Benjamin Button


O singură idee: Fericirea este facilă oricui, dar nu e pe viaţă! Câmpul de bătălie pe care va trebui să lupţi pentru a o redobândi este dintre cele mai ciudate: propria ta conştiinţă şi propriul tău trup. Lupta în sine nu înseamnă nimic mai mult decât a face ceea ce simţi!

Un alt gând care merită totuşi o clipă de meditaţie e: moartea prin naştere. Ce înseamnă să întinereşti până ce vei ajunge să îţi uiţi amintirile, chiar şi abilitatea de a vorbi? Pe mine m-a lăsat puţin şocat. O astfel de moarte mi se pare mult mai tristă decât cea convenţională. Fuck the body, oricum e de căcat, dar nu-mi luaţi trăirile şi conştiinţa, le vreau până în ultimul moment, şi mai ales atunci!

Un film la care priveşti trei ore aşteptând să înceapă, dar nu mai începe. Sârşitul e lin şi te lasă să meditezi în voie asupra ideii de viaţă şi fericire, care e expusă pe faţă la final.

Poate mă aşteptam la mai mult de la acest film, sau poate pur şi simplu nu e pe gustul meu. Nu m-a impresionat prea mult . A luat Oscar-ul cumva?