Flame and Citron

Film, Danemarca 2008

Danemarca ocupată de Germania nazistă înfăţişată din perspectiva a doi membri ai rezistenţei civile care au misiunea de a lichida informatori danezi.

Acţiunea previzibilă a filmului ar fi putut fi compensată cu o înfăţişare mai intimă a dramei celor două personaje principale.

Posibilitatea unei insule

Film, Franţa 2008.

Un sfârşit surprinzător de filozofic pentru un început tragi-comic în care societatea contemporană e înfăţişată în haina ei de mediocritate spirituală. Pe măsură ce acţiunea se derulează, începi să ghiceşti drama personajului principal, însă nu aceasta este idea filmului.

Secta înfăţişată la început asemeni unei trupe de circari ieftini devine o adevărată religie mondială care deţine puterea ştiinţifică de a clona omul şi de a-i transfera memoria vieţii anterioare. Conceptul de imortalitate este stâlpul principal al acestei religii.

Finalul, uimitor de SF pentru un film de la TIFF, înfăţisează versiunea clonată a personajului principal, făcând parte dintr-o nouă rasă umană, care a supravieţuit apocalipsei, dar se zbate pentru a regăsi vechile sentimente umane.

O idee interesantă expusă prea puţin realist pentru a fi interesantă.

Începe TIFF-ul de 2009

Festivalul International de Film Transilvania ediţia a 8-a, începe vineri 29 mai 2009 la Cluj. Zece zile de film scoase din tiparul hollywoodian, vor aduna în cinematografele clujene pe cei care apreciază la un film, idea, şi mai puţin efectele speciale. S-ar putea să aveţi bucuria de a ieşi din sală cu sentimentul de a fi vizionat artă cinematografică şi nu un produs al industriei de film.

Festival muzică veche la Cluj 2009

Într-o clădire ce pare să fi fost biserică evreiască, s-a improvizat o sală de spectacol. Probabil nu fără motiv îi spune Sala Tranzit, căci nu e terminată. Atmosfera lejeră, cu iz de folc te îmbie să iei loc pe podea după ce puţinele scaune sunt ocupate. Pereţii nezugrăviţi şi scena improvizată te duc cu gândul la un spectacol organizat în timp de război.

Aici a avut loc, pe seara zilei de 23 mai 2009, ultima reprezentaţie din cadrul Festivalului de Muzică Veche de la Cluj. Tema serii a fost muzica şi dansul din epoca lui Shakespeare. Ansamblul "Flauto dolce" şi "Passeggio" au reuşit să pună în şcenă, chiar şi în lipsa unui decor adecvat, un spectacol de teatru dansat ce m-a uimit în primul rând prin expresivitate.

Apus citadin

Havana Cafe

Comercial love

Vieţi irosite

Curte interioara, Cluj-Napoca

Romantic vs. realist

Abia se luminase de ziuă, iar plaja era încă gri şi pustie. Aerul sărat si umed mustea de libertate şi uitare. Opri maşina direct pe plajă, iar muzica invadă liniştea prin portiera deschisă. Sări desculţ pe nisip, şi începu să urle ca un descreierat. Ea îl privea uimită, schiţând un surâs intim, ştrengăresc. Îi vedea lumina şi fericirea de pe faţă, dar nu înţelegea intensitatea. Astă noapte la benzinărie, când zgribulise de frig la un pic de aer, iar el o luase în braţe, înţelesese că nu i-ar face vreodată rău. Simţise chiar mai mult, dar întâmplarea era prea recentă pentru a-şi recunoaşte acel sentiment. De fapt nu trecuse nici o zi de când îl cunoştea. Se ştiau din vedere, dar abia la ieşirea de aseară făcuseră cunoştiinţă.

Ieşi liniştită afara, se aşeză pe capota maşinii şi îl învrednici cu o privire ce simula compătimire. El înţelese că se preface şi înainte ca ea să încerce să se ferească o ridică în braţe învârtind-o prin aer.

- Băi, tu faci mişto de mine?! Tu nu înţelegi că nu e doar libertatea ce mă face fericit, ci tu.

O aşeză jos şi o privi întrebător. Ea îi răspunse ironic, cu aceeaşi privire:

- Chiar?

Ştia că întrebarea aceasta îl va înnebuni, dar chiar nu putea să-i spună nimic altceva, nu simţea nimic altceva. Chiar dacă ghicea nebunia sentimentelor lui, nu putea înţelege cum ar putea gândi aşa ceva. Răspunsul o uimi:

- Ştiu, eu sunt cel care nu se comportă normal. Dar nu mă mai ghidez după normal de multă vreme. Ştiu ce simt acum, dar nu îţi spun cele două cuvinte pentru că nu pot să îţi demonstrez, însă mi-am propus sa aloc timpul necesar pentru asta. Nu ştiu ce va ieşi.
- Să-ţi zic în faţă, ce cred despre asta?
- Da, clar!
- Nu eşti deloc realist. Să nu mă înţelegi greşit, mă bucur că sunt aici cu tine, deşi mi se pare o nebunie, dar nu mi se pare normal ca orele astea de când ne cunoastem să te facă să simţi ceea ce pretinzi.
- Ştiu, şi îmi place că eşti aşa realistă. Tot ceea ce vreau eu să sugerez e că aceste două firi diferite ale noastre s-ar putea întâlni în acelaşi loc peste un timp, chair dacă venind de pe drumuri diferite. Dar acum, mai fii un pic nebună cu mine!

Şi fără ca ea să mai poată protesta o luă în braţe şi alergă spre mare.