Am găsit un ”feature” nou al Skype-ului! Eu si asociatul meu îl folosim destul de frecvent.
Se întampla ca de multe ori să avem fiecare mici idei sau rezultate parțiale pe care ne dădeam seama că le vom continua tot individual, fară a folosi din timpul celuilalt care se ocupa de alte probleme. Aceste mini-idei se pot transforma în niște mici plusuri pentru ziua de maine dacă mai există mâine ca să fie puse în practică. Însa problema lor este că dacă nu sunt puse în practică imediat, vor fi uitate - mai mult ca sigur - îngropate sub maldărul de idei mai importante sau mai urgente. Într-un astfel de moment, având in fața fereastra mea de Skype, asociatul meu a scris ideea si mi-a trimis-o, iar apoi dându-si seama că ar fi putut să mă întrerupă de la ce făceam în acel moment, a scuipat repede si linia: ”te folosesc ca sa tin minte” - ca sa stiu ca nu e cazul sa ma opresc asupra acestei idei si e doar pentru el, chiar daca nu strica sa o vad si eu.
Mi s-a părut foarte amuzantă situația și de atunci am folosit si eu de mai multe ori acest mecanism de ”reminder” de idei.
Astfel ma gandeam sa ma apuc de scris mai des pe blog, mai ales atunci cand citesc carti de dezvoltare personala sau care imi dau de gandit, pentru a nu uita mici idei care se pot dovedi mari pe viitor. Iar voi să știti - vă folosesc doar pentru a ține minte - nu e nevoie să va opriti asupra ideilor mele, insa nici nu ma supar daca o veti face mai ales dacă vă face plăcere. Și cu atat mai putin mă voi supăra dacă veti comenta pe marginea lor - si vom putea avea o discuție constructivă pe marginea lor.
miercuri, 5 septembrie 2012
duminică, 5 februarie 2012
Soldatul, Ep3 - Noaptea e neagră
Se făcuse noapte, iar zgomotele pădurii erau amplificate de nesiguranța întunericului. Încă mai ploa, dar tot mai rar... poate doar tufele ude erau scuturate de vântul rece de toamnă. Frunzele nu mai foșneau ci păreau mai degrabă să se târască cleios asemenea unor șerpi umezi. Sub stânca plină de iederă se instalase un intuneric ca de smoală.
O convulsie puternică îi scutură trupul și o greață puternică îl făcu să vomeze și să se înnece în același timp. Instinctual încercă să se ajute cu mâinile dar îi erau prea grele. Se zbătu după aer horcăind înfundat și reuși să tușească eliberânduși astfel căile respiratorii. Era conștient că respiră - de fapt respirația era singurul lucru pe care îl auzea clar si îl înțelegea - însă ceva nu părea să fie normal. Apăsarea dureroasă a țestei și frigul înfipt atât de adânc încât nu putea fi sigur dacă e frig sau o durere vagă, nu păreau să fie ceva normal. Își amintea sau își imagina că altfel ar fi trebuit să arate normalul. Cum ar trebui să fie normalul? Își concentră gândurile pentru a înțelege ce era normal însă nu reuși să construiască nicio idee. Începu să se îngrijoreze. Ceva nu era bine. Ce se întâmplă? Nu vedea nimic. Totul era negru, cu vagi semne pe alocuri. Unde este? Dar și mai important - ce este?
Nu îi era clar când începuse să audă din nou, dar treptat, printre arătările visului greu, se strecurau și sunete din realitate. Curând începu să simtă mai clar durerea, apoi frigul, iar mintea încerca să facă legături între crâmpeiele de realitate și de vis. Se simți îngropat sub ceva umed și pentru prima dată reuși să-și miște mâna. O aduse cu greu pe piept încercând să iasă de unde era
O convulsie puternică îi scutură trupul și o greață puternică îl făcu să vomeze și să se înnece în același timp. Instinctual încercă să se ajute cu mâinile dar îi erau prea grele. Se zbătu după aer horcăind înfundat și reuși să tușească eliberânduși astfel căile respiratorii. Era conștient că respiră - de fapt respirația era singurul lucru pe care îl auzea clar si îl înțelegea - însă ceva nu părea să fie normal. Apăsarea dureroasă a țestei și frigul înfipt atât de adânc încât nu putea fi sigur dacă e frig sau o durere vagă, nu păreau să fie ceva normal. Își amintea sau își imagina că altfel ar fi trebuit să arate normalul. Cum ar trebui să fie normalul? Își concentră gândurile pentru a înțelege ce era normal însă nu reuși să construiască nicio idee. Începu să se îngrijoreze. Ceva nu era bine. Ce se întâmplă? Nu vedea nimic. Totul era negru, cu vagi semne pe alocuri. Unde este? Dar și mai important - ce este?
Nu îi era clar când începuse să audă din nou, dar treptat, printre arătările visului greu, se strecurau și sunete din realitate. Curând începu să simtă mai clar durerea, apoi frigul, iar mintea încerca să facă legături între crâmpeiele de realitate și de vis. Se simți îngropat sub ceva umed și pentru prima dată reuși să-și miște mâna. O aduse cu greu pe piept încercând să iasă de unde era
marți, 3 ianuarie 2012
Poeziile - de ce le-aș scrie?
Da, știu!... puține june ar mai tresări azi în fața unei poezii scrise doar pentru ele. Și poate e mai bine asa! În vremurile acelea, când romantismul era la modă, iar versurile erau întruchiparea lui cea mai de preț, orice fată se lăsa înduioșată de versurile unui tânăr care o curta. Însă, cât de adevărate erau oare acele sentimente, așternute pe hârtie cu acel minunat instrument de scris - visul oricărui contemporan îndragostit de trecut - pana și călimara? Și cât de profundă era oare înțelegerea lor de către tânăra care le citea, când totul era o modă, o obijnuință, ceva la care se aștepta?...
Deci am să-mi curm nevoia de a-ți spune astfel te iubesc, și mă voi alina cu gândul că nici atunci, niște cuvinte n-ar fi însemnat prea mult. Voi lăsa sufletul să se lovească ciudat de pereții trupului asemeni unei mingi întrun butoi gol ce a picat dintro trăsură.
Ce repede m-am reobișnuit cu prezența ta și ce gol mă simt acum doar după câteva ore de când nu mai suntem împreună.
Deci am să-mi curm nevoia de a-ți spune astfel te iubesc, și mă voi alina cu gândul că nici atunci, niște cuvinte n-ar fi însemnat prea mult. Voi lăsa sufletul să se lovească ciudat de pereții trupului asemeni unei mingi întrun butoi gol ce a picat dintro trăsură.
Ce repede m-am reobișnuit cu prezența ta și ce gol mă simt acum doar după câteva ore de când nu mai suntem împreună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)