La Fanfare En Petard - Festivalul de Teatru Sibiu 2010

Nu e un simplu filmuletz copiat de pe youtube. Eu am filmat, eu am tăiat, eu am aruncat mai bine de 80% din material.

PENTRU că s-a întâmplat atît de natural, acolo, pe stradă... PENTRU că apropierea creată între cei prezenţi, m-a impresionat. PENTRU că eram toţi uimiţi şi fericiţi. PENTRU că modernul, chiar dacă înjosit de unii, poate să te facă să simţi.

Începe TIFF-ul de 2009

Festivalul International de Film Transilvania ediţia a 8-a, începe vineri 29 mai 2009 la Cluj. Zece zile de film scoase din tiparul hollywoodian, vor aduna în cinematografele clujene pe cei care apreciază la un film, idea, şi mai puţin efectele speciale. S-ar putea să aveţi bucuria de a ieşi din sală cu sentimentul de a fi vizionat artă cinematografică şi nu un produs al industriei de film.

Festival muzică veche la Cluj 2009

Într-o clădire ce pare să fi fost biserică evreiască, s-a improvizat o sală de spectacol. Probabil nu fără motiv îi spune Sala Tranzit, căci nu e terminată. Atmosfera lejeră, cu iz de folc te îmbie să iei loc pe podea după ce puţinele scaune sunt ocupate. Pereţii nezugrăviţi şi scena improvizată te duc cu gândul la un spectacol organizat în timp de război.

Aici a avut loc, pe seara zilei de 23 mai 2009, ultima reprezentaţie din cadrul Festivalului de Muzică Veche de la Cluj. Tema serii a fost muzica şi dansul din epoca lui Shakespeare. Ansamblul "Flauto dolce" şi "Passeggio" au reuşit să pună în şcenă, chiar şi în lipsa unui decor adecvat, un spectacol de teatru dansat ce m-a uimit în primul rând prin expresivitate.

De ce ţin pleoapele strânse?

Cearşafurire îmi îmbrăţişează cald trupul uitat în odihnă. Simt perna caldă sub obrazul strivit într-o apăsare tihnită. Liniştea camerei e mângâiată uşor de zgomotele optimiste ale dimineţii. E una dintre acele zile când te trezeşti fericit.

Mă ridic pe marginea patului fără să deschid ochii. Ţin pleoapele strânse - atât cât îmi închipui că ar trebui ca să nu percep lumina de afară. Simt căldura zilei pe mâna dinspre fereastră. Totul e ok, sunt un om fericit într-o dimineaţă superbă, doar că încă nu am deschis ochii. Nu ştiu ce să fac - aş mai sta aşa un pic. Mă foiesc neliniştit. Tresar speriat la zgomotul viorii pe care o răsturnasem. Îngrijorat că aş fi putut să o stric, aproape uit de hotărârea de a-mi ţine ochii strâns închişi. O caut grăbit lângă pat, acolo unde uitasem că am aşezat-o aseară. O ridic şi o ating bănuitor, dar nu a păţit nimic. "Blestemat să fiu dacă o mai las acolo vreodată!" "Oare când o să mă învăţ minte?!" Mă aplec după arcuş. Îl trec uşor peste coarde. Sunetul familiar mă destinde. Îl mai trec încă o dată, dar acum deja ţin vioara sub bărbie. Melodia nouă, e atât de clară încât mă uimeşte. Stau pe marginea patului în pijamalele mototolite de somn şi cânt.

Într-un târziu mă ridic şi atingând pereţii familiari ajung la baie. Iau din pahar periuţa şi îmi pun pastă. Încep să mă spăl pe dinţi. Printre pleoapele-mi întredeschise se vede albul ochilor. Uitasem de hotărârea de a-mi ţine ochii strâns închişi. Ironia acestui fapt îmi naşte un zâmbet fin în colţul gurii şi continui să mă spăl gândindu-mă la lumina din sufletul meu.

Inspiraţia acestui articol puteţi să o găsiţi aici: http://notamuzicala.ascorcluj.ro într-o frumoasă iniţiativă a tinerior de la ASCOR de a reda lumina, unor oameni cărora le e frică să deschidă pleoapele.

Ajută 100 suflete de copil

Cei care vreţi pur şi simplu să ajutaţi nişte copii să se bucure de Crăciun, săriţi direct la ultimul paragraf. Cei care vreţi să cunoaşteţi părerea mea despre asta citiţi în continuare.

Bomboane de pom din bucăţi tari de pâine, învelite grijuliu în învelitorile bomboanelor din anii trecuti - aşa împodobea mama mea, copil fiind, bradul de Craciun. Era fericită ca orice copil care e iubit de părinţi, dar probabil deseori îşi dorea lucruri pe care nu le putea avea.

Eu însă am avut o copilărie plină de fericire. Trăiam într-o lume de vis creată de propria-mi imaginaţie, fără a simţi vre-o lipsă majoră. Simţeam susţinere şi aveam încredere în mine. Toate acestea datorită mamei mele, pentru care am fost totul, şi chiar acum îi e greu să mă privească altfel. Mamă, îţi mulţumesc!

Încrederea că orice este posibil este cel mai frumos dar pe care poate să îl primească un copil de la părintele său. Păstrarea acestui optimism copilăresc şi transformarea lui într-un optimism conştient, pe măsură ce copilul se maturizează şi devine independent, e cel mai dificil task al îndeletnicirii de a fi părinte. Majoritatea părinţilor nu reuşesc să îl ducă la bun sfârşit - motivul: problema de comunicare între generaţii.

Ar fi drept ca fiecare copil să primeasca acest dar de optimism, la început de drum. Cu toţi ştim însă, că nu este aşa. Haide-ţi să încercăm să demonstrăm că lumea este bună, pentru nişte copiii cărora probabil le este greu să o vadă aşa.

Datorită strădaniilor Oanei şi a tuturor celor implicaţi, a luat naştere campaniea "E şi Crăciunul lor!". Bloggerii clujeni împreună cu cititorii lor, susţinuţi de Monitorul de Cluj şi Fundatia Romana pentru Copii, Comunitate si Familie, pot aduce un zâmbet în plus la venirea Crăciunului pentru 100 de copii din familii sărace.

Donaţiile se fac la sediul redacţiei ziarului Monitorul de Cluj, în Sigma Business Center, strada Republicii, nr. 109, etaj 6, zilnic, între orele 12 şi 18, până în 18 decembrie 2008. Cei care s-au gândit să ajute pot afla mai multe de pe site-ul campaniei: http://esicraciunullor.blogspot.com/

Chiar şi pentru ei?

Oana m-a uimit azi. Stiu că e berbec şi berbecii se aruncă cu capul în faţă fără să gândească prea mult. Probabil că nici nu se putea ajunge aici dacă nu era aşa. Să vedeţi ce a pus la cale singurică, iar acum sunt o grămadă de bloggeri care o susţin şi se pare că va fi şi un ziar local care va face asta. Nemulţumită de nu ştiu ce piedică ce i-a fost pusă atunci când a vrut să doneze ceva pentru copiii care nu vor avea altfel nimc sub brad de la Moş Craciun, a demarat o acţiune ce ia amploare de la o zi la alta. Acţiunea s-ar putea numii "Bloggeri pentru copii, la Cluj", şi presupune promovarea sufletului deschis înspre a aduce câteva clipe de bucurie unor copiii care au parte de prea puţine astfel de momente. Vorba se va duce din blog în blog, din cititor în cititor. Organizarea va fi făcută de un ziar local şi o fundaţie non profit care va organiza un centru unde se vor strânge micile cadoaşe, pe care cei care îşi deschid sufletul, pot să le facă. Iar după ce totul va fi înfăptuit, vom putea citi depre bucuria ce am dăruit.

Pe Oana putem să o felicităm pentru initiativă, însă o acţiune de acest gen necesită aportul mic a multor persoane. Contribuind fiecare cu câte o ciocolaţică şi povestind un pic despre asta la prieteni putem înfaptui un lucru minunat împreună. Imi aduc aminte de copilăria mea, de bucuria Craciunului, şi mi-e greu să gândesc că unii copii nu au aşa ceva.

O sa mai urmeze articole despre detaliile acestei acţiuni, o să apara şi un articol în ziar. Pentru moment mă bucur că a început şi că sunt părtaş.

Pentru mai multe detalii puteţi să îi scrieţi Oanei la: oana.sarmasan@gmail.com.