Revolutionary road

Cât de probabil e ca asta să mi se întâmple mie şi partenerului meu? Aceasta e întrebarea care te roade tot mai tare pe măsură ce filmul se derulează. Visele mele şi ale tale, visele măreţe a doi oameni comuni, sunt aruncate pe masa de joc a normalităţii la fel ca două zaruri.

Ne iubeam ca doi nebuni naivi. Ne-am căsătorit; am adus pe lume alte vieţi; avem o familie pe care o întreţinem. Totul pare să se oprească aici. În jur aceleaşi feţe măcinate de normalitate, iar în ochii lor expresia pe care nu vor să şi-o recunoască nici măcar lor însuşi: game over. Mie îmi vine să înnebunesc, nu mai suport! Vei fi tu însă alături de mine? Tu, care mi-ai spus că nu poţi trăi fără mine; tu, acela de care mă îndrăgostec mereu zi de zi... vei fi lângă mine... vei vrea să oprim coborârea aceasta sinistră în mormântul momotoniei.

Singurul lucru pe care îl regret la acest film e că nu a ales perioada contemporană pentru desfăşurarea acţiunii. Diferenţele dintre poziţia bărbatului şi a femeii de atunci, fură din potenţialul acestui subiect ce musteşte de realitatea mea şi a ta.

Twilight

- Apropierea ta e ispita pe care nu o mai pot ţine în frâu. Trupul tău e drogul ce mă poate transforma într-un ucigaş însetat de sânge. Mi-e aproape imposibil să te ating, să te sărut, fără a da frâu liber acestor porniri. E prea târziu însă pentru a avea forţa de a sta departe de tine. Te aştept de prea multă vreme.

- Ştiu că poţi să-mi faci rău chiar fără voia ta. Simt lupta dintre instinct şi raţiune de fiecare dată când eşti aproape de mine. Oare sunt sigură că raţiunea va câştiga de fiecare dată? Nu! Şi totuşi te iubesc.

Un film despre dragostea unui vampir tânăr, născut în nemurire în 1918 şi a unei tinere născută acum 17 ani. Un altfel de film cu vampiri.

Concluziile unui an de meditaţie

25 de ani - o copilărie/adoleşcenţă cam lungă... dar abia de un an sunt conştient că trăiesc. În aceast an am meditat la: mine (stimulii sentimentelor mele), universul exterior (oameni, materia şi legile fizice, timp), scopul meu în acest univers ţinând seama de faptul că existenţa mea este finită.

Concluzii:

• sunt un idealist (suna naspa în ziua de azi, dar asta sunt).
• sunt comod, prea comod uneori.
• nu am destulă încredere în mine (aici nu vă lăsaţi păcăliţi căci e o caracteristică în schimbare).
• unicul scop al vieţii mele, iar acesta este inconştient, este căutarea "fericirii" - de la nevoile fiziologice, plăcere fizică, până la cele mai rafinate plăceri psihice, cum ar fi bucuria de a ajuta o altă persoană. Am ajuns la concluzia că oricât de mare ar fi sacrificiul făcut pentru o persoană, fie el chiar suprem, îl fac pentru că asta aduce în universul meu fericire. Acest scop inconştient mi se pare a fi prima lege a fiinţelor.
  
• fericirea supremă pentru mine: să ajuţi o altă persoană (varianta completă: acea persoană îţi şi mulţumeşte). Un exemplu particular e iubirea.
  
• un alt motiv de fericire, poate tot atât de important şi pe care îl pot avea tot timpul la îndemână, chiar singur de-aş fi, e să mă pot iubi pe mine - adică să fac mereu ceea ce consider că este corect, indiferent de cât de greu este. Am descoperit de scurtă vreme: dacă nu îţi ţii coloana vertebrală într-o poziţie dreaptă, mai devreme sau mai târziu, doare.
  
• cea mai profundă tristeţe îmi e provocată de dezamăgirea de sine.
  

Acestea sunt concluziile primului an de meditaţie asupra vieţi mele.

Iar acum pentru cei cu orientări kinky, care au avut răbdare să citească până aici, dedic următorul paragraf.

- Bine, bine şi cu sexul cum rămâne? E cel mai la modă cuvânt, cu cea mai adâncă înrădăcinare în subconştient, iar tu, în primul tău an de aşa zisă încolţire a maturitătii, nu vorbeşti nimic despre asta?
- Hm, da... nici nu m-am gândit la asta. Glumesc! :)) Multă lume îl consideră cea mai la îndemână fericire, poate chiar cea supremă, dacă nu stau să gândească mult. Totusi, prefer varianta pe care unii o numesc dragoste şi care pe lângă plăcerea fizică, te împlineşte prin fericirea emanată de persoana cu care o împărtăşeşti. Sexul fără sentiment nu e nimic mai mult decât o masturbare cu mai multă transpiraţie, care după ce s-a consumat îţi lasă doar frustrarea de a fi nevoit să te mulţumeşti cu o jumătate de pătură până dimineaţă.
- Şi totusi ne place să glumim şi să ne mândrim cu acest cuvânt în vocabularul nostru, aşa că pentru deliciul ascuns al fiecăruia din voi (şi al meu în primul rând), o să-l mai pronunţ încă o dată: SEX.

De ce ţin pleoapele strânse?

Cearşafurire îmi îmbrăţişează cald trupul uitat în odihnă. Simt perna caldă sub obrazul strivit într-o apăsare tihnită. Liniştea camerei e mângâiată uşor de zgomotele optimiste ale dimineţii. E una dintre acele zile când te trezeşti fericit.

Mă ridic pe marginea patului fără să deschid ochii. Ţin pleoapele strânse - atât cât îmi închipui că ar trebui ca să nu percep lumina de afară. Simt căldura zilei pe mâna dinspre fereastră. Totul e ok, sunt un om fericit într-o dimineaţă superbă, doar că încă nu am deschis ochii. Nu ştiu ce să fac - aş mai sta aşa un pic. Mă foiesc neliniştit. Tresar speriat la zgomotul viorii pe care o răsturnasem. Îngrijorat că aş fi putut să o stric, aproape uit de hotărârea de a-mi ţine ochii strâns închişi. O caut grăbit lângă pat, acolo unde uitasem că am aşezat-o aseară. O ridic şi o ating bănuitor, dar nu a păţit nimic. "Blestemat să fiu dacă o mai las acolo vreodată!" "Oare când o să mă învăţ minte?!" Mă aplec după arcuş. Îl trec uşor peste coarde. Sunetul familiar mă destinde. Îl mai trec încă o dată, dar acum deja ţin vioara sub bărbie. Melodia nouă, e atât de clară încât mă uimeşte. Stau pe marginea patului în pijamalele mototolite de somn şi cânt.

Într-un târziu mă ridic şi atingând pereţii familiari ajung la baie. Iau din pahar periuţa şi îmi pun pastă. Încep să mă spăl pe dinţi. Printre pleoapele-mi întredeschise se vede albul ochilor. Uitasem de hotărârea de a-mi ţine ochii strâns închişi. Ironia acestui fapt îmi naşte un zâmbet fin în colţul gurii şi continui să mă spăl gândindu-mă la lumina din sufletul meu.

Inspiraţia acestui articol puteţi să o găsiţi aici: http://notamuzicala.ascorcluj.ro într-o frumoasă iniţiativă a tinerior de la ASCOR de a reda lumina, unor oameni cărora le e frică să deschidă pleoapele.

Am aruncat periuţa ta...

În seara asta am aruncat o periuţă de dinţi care nu era a mea. Am mângâiat-o sfios, uimit că îmi ţineam răsuflarea. Am încercat să îmi închipui acele mânuţe care o ţineau, acei dinţisori pe care îi peria, îmbrăţişarea ta după ce te întorceai de la baie... Aproape te vedeam. Mă aşteptam să te găsesc în cameră când mă întorc. Dar sentimentul acela din ultimele săptămâni îmi revine ca un blestem în suflet - aşteptarea mută de a primi mai mult, de a fi iubit şi apreciat. O simţeam amândoi, dar niciunul nu a ştiut sau nu a putut şă o spargă, însă pe ascuns, amândoi ne doream şi încercam. Nu regret bucuriile şi tristeţile acelor ani. Nu regret felul în care m-au transformat. Nu regret nimic!

Am aruncat periuţa ta...

Urma fiinţei tale

În luminile vii ale orgii, visele noastre crude se desenează fără ruşine în părul tău. Timpul nostru abia a început. Siluetele străine care te-au născut, se pierd acum în penumbră. Îţi simt căldura palmelor pe piept, mireasma din păr,chiar şi umezeala caldă a răsuflării. Minunea fiinţei tale şi doar ea, mi-e în gând... zâmbetul tău când mă certai că dansez prea clasic, privirea ta clară care îşi făcea loc spre sufletul meu. Tălpile se deslipesc de pe chiştoacele unse cu şampanie. Dă-mi voie să te strig "iubito" şi să te ridic în zbor! Promit! Promit să te cobor când melodia va lua sfârşit. Nu-ţi cer vreun legământ, tot ce voi păstra e urma fiinţei tale în sufletul meu de ceară.

Spor şi umor 2009!

Mulţumesc tuturor cititorilor din 2008 pentru interesul acordat acestui blog. Vă doresc la toţi:

Spor şi umor la distracţie, simţit şi iubit! La mulţi ani!