Ieri noapte, dupa ce am oprit serialul pe la jumatate, complet extenuat, parca mai doream ceva... Nu puteam termina inca ziua desi era in jur de 4 dimineata. Asa ca daca tot reincepusem in acea zi să fumez, am mers la bucătărie sa mai fumez o țigară.
Așa cum mi se întâmplă mereu cînd fumez noaptea singur, m-a apucat meditația. Am aprins și a doua țigară hotărât să nu mai fumez mâine și să pun pachetul undeva într-o ascunzătoare ca să-l folosesc doar la urgențe de gradul ”mă iau toți dracii”. Însă gândurile-mi păreau așa de importante încât am stins a doua țigară pe la jumatate și am fugit in camera să notez ideea.
Am luat la repezeală carnetul de pe noptieră și am început să scriu. Credeam că voi scrie doar o frază dar se pare că erau mai multe de scris si am umplut doua pagini.
Prima frază: ”Viața nu e un drum spre ceva, e doar un drum.” Hm... poate ar trebui să încep din nou să scriu pe Twitter. Nu îmi place deloc twitter. Nu sunt genul care să umaresc barfele și să dau commenturi scurte. Sau poate nu am înțeles eu bine cum funcionează. Pot să fiu atît de mulțumit fără să mă uit la televizor sau să citesc presa. De fapt nu mă mai uit la televizor de vreo 12- 13 ani, iar presa nu am citit-o niciodată.
După ce am scris fraza și începusem să o conștientizez mai bine, nu mi s-a parut chiar corectă. Nu mi se părea că fară a avea țeluri aș putea manifesta entuziasm și să trăiesc o viață fericită. Nu cred că e destul să te îngrijești de sănătatea ta fizică și mentală, de odihnă și să iubești ca să fii mulțumit. Cel puțin pentru mine nu cred că ar funcționa. Dacă aș avea aceste lucruri de bază ale fericirii și aș adăuga relaxare și liniște, nu cred că mi-ar fi destul. În scurt timp cred că aș intra în drepresie, considerând că mă irosesc și pierzându-mi orice mândrie de sine. Deci clar un dead end road.
Așa că am decis că țelurile sunt importante pe acest drum, fac parte din el. Nu cred însă că ar trebui să am un țel suprem cu o finalitate clară la care să lucrez toată viața, iar dacă nu izbândesc să concluzionez că am trăit degeaba. Asta nu îmi pare a fi o viață pe care să mi-o doresc. Pur și simplu acvariul acesta în care trăim, înconjurat de atît de mult necunoscut mărginit sau nemarginit, mă face să cred că aproape nimic de aici nu ar putea să-mi devină un țel suprem. Nu cred în nimic atât de tare. Spre exemplu, stați un pic în loc și imaginațivă universul. Nici măcar nu știm dacă e mărginit sau nu. Doamne ce înfricoșătoare poate fi acest gând. Dar să trecem peste asta. Dacă Tera noastră e doar un fir de praf, un acvariu cu peștisori, ce poate fi atît de important.
De aceea cred că e mai important să-mi aleg cît mai cu grijă țelurile. Să nu fie nici prea mari nici prea mici însă să fie mereu tot mai mari, astfel încît să fie mereu interesant și să mențin mereu un grad acceptabil de entuziasm.
Bun. Până aici eram mulțumit. Însă cum să găsesc aceste țeluri sănătoase, și mai presus de atât cum să îmi păstrez entuziasmul relativ la ele mai mult de o noapte. Ce bine ar fi dacă as putea ajunge într-o stare în care să nu îmi mai fie frică de nimic, să uit condiționarea dată de mediul în care trăiesc și să pot să-mi imaginez ceea ce vreau să înfăptuiesc. Nu știu răspunsul la întrebare însă sunt sigur că dacă aș reuși (în unele nopți am impresia că sunt acolo), și dacă aș reuși să vizitez destul de frecvent în timpul zilei acel loc în care visele mele sunt realitate, ele ar deveni realitate, și mai mult de atât drumul până la ele ar fi un drum atât de frumos. Entuziasm, poftă de viață, spor în muncă, veselie, împlinire. Wow ce bine sună. Și nu mă deranjează dacă nu ajung prea repede să le împlinesc. Pe această potecă atât de perfectă nu mă deranjează chiar să nu ajung niciodată în vârful muntelui. Desigur ezistă și vârfuri mai mici și culmi de deal dacă e nevoie (acele țeluri sănătoase) de care să te bucuri, dacă drumul în sine nu e destul. Asta vroiam să spun cu prima frază: ”Viața nu e un drum spre ceva, e doar un drum.”
Totul clar. Sunt gata de drum! Însă mă simt ca în filmele acelea în care actorul principal nu are memorie de lunga durată și în dimineața următoare nu mai știe nimic din ce a gândit în ziua precedentă. E clar că trebuie să-mi fac o bancă de amintiri, de obiecte, poze, fie ele ce vor fi care să îmi amintească de țelurile acelea pe care le-am descoperit în momente în care pășeam nesigur pe acel tărâm nesigur în care visele mele cele mai sincere erau realitate. O să mi le desenez pe pereți. Nu știu exact ce o să fac dar trebuie să fac ceva. Mi se pare foarte greu să păstrezi entuziasmul relativ la un țel până îl atingi. Câteodată e atât de greu încât parcă ar fi fost mai bine să nu-mi fi pus nici-un țel. Iar atunci când mă părăsește entuziasmul, munca la un țel mi se pare atât de grea de parcă aș fi sclav într-o carieră de piatră. Și atunci nu mai fac nimic și de obicei cad în depresie datorită remușcărillor că nu am fost destul de puternic și să continui drumul. rebuie să existe o metodă mai simplă. Simt cu toată ființa că trebuie să existe o metodă mai simplă.
Am niște idei pe care trebuie să le încerc. Una e legată de acea cheie materiala care să mă lase să pătrund cu sufletul în acea lume în care visele mele sunt realitate. Alta e legată de cantitatea și greutatea task-urilor pe care vreau să le înfăptuiesc într-o zi. De obicei sunt un idealist și mereu ma supra evaluez și mai rau atunci când se dovedește că am greșit intru în depresie. O idee care mi-a venit mai demult e sa iau lista cu lucruri de facut de a doua zi și să o tai pur și simplu în doua. De obicei cam cu atât îmi pun mai mult lucru decât pot face. Am descoperit că de multe ori cînd aștept mai puțin de la mine, fac mai mult decît atunci când îmi propun mai mult decât pot face. Nu îmi face plăcere să lucrez sub presiune. Poate ar fi mai bine dacă nu aș mai fi atât de perfecționist și aș avea așteptări atât de mari de la mine. Nu știu, la asta trebuie să mai meditez.
Însă acel loc, acea cheie materială pentru acel loc imaterial, cu siguranță pot face diferența între o viață mediocră și o viață în care am devenit cea mai buna versiune posibilă a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu