Mut informațiile de pe laptop-ul vechi pe cel nou. Bineinteles nu m-am putut abtine să mai trag câte-o privire prin câte-un director cu poze... Mi-am adus aminte de o adolescența destul de zbuciumată, complexe de mai multe felurile, oamenii care mă înconjurau atunci, locurile în care eram. Acum mi-e putin jena de cum mă îmbracam și zâmbesc. Caminul și chiria in care am stat arăta groaznic, iar acum zambesc nostalgic când mă gandesc ce găseam pe sub paturi cand faceam curățenie în camera de camin. Nu mai pot sa-mi închipui cum puteam sta 5 baieti si o fata într-o cameră atât de mica. Îmi aduc aminte cât de copil fusesem în majoritatea relațiilor dinainte - bineînțeles acea stare având și partea ei de frumusețe.
Și totuși cu toate zâmbetele și privirile nostalgice în oglindă ca să vad cum m-am transformat, sunt multumit că acea perioadă zbuciumată de căutare s-a încheiat. Înțeleg brusc cât de mult înseamnă ea pentru mine și că oricât aș acumula în carieră mereu mă voi întoarce la soția mea ca la cea mai de preț comoară a vieții mele limitate in timp și irepetabile.
Dintr-o dată totul devine inedit și interesant, dar și calm și sigur în același timp. Ca și cum aș fi reușit să conștientizez clipa prezentă cu toate posibilitățile ei, înnotând într-o stare de optimism și încredere. Știu de ce simt asta și scot în acel moment telefonul si ii scriu un SMS scurt, simplu, cu o ușoară tentă de cliseu: Te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu