Sunt convins că pot exista persoane "pline" care nu au niciunul dintre sentimentele care m-ar umple pe mine. De când am început să gândesc conştient asupra vieţii, am acceptat că suntem diferiţi, şi fiecare e propriul etalon de normalitate. Tind să accept normalitatea ta, chiar dacă pentru mine nu e deloc normală. Încerc să o privesc prin ochii tăi.
Gândurile ce urmează au localizare clară: universul meu. De ţi se par ciudate, lasă-le aşa căci mie îmi sunt bune, de au un sâmbure de adevăr şi pentru tine, ia-le şi adaptează-le pentru propria ta fire.
Nu iubesc, nu am un ţel suprem, nu ajut alte persoane, nu mă apreciez - astfel definesc eu goliciunea sufletului în fiinţa mea.
Uneori mă las purtat de vârtejul inconştient al vieţii şi uit - doar pentru a-mi aduce aminte mai apoi şi a simţi din nou golul şi lipsa de culoare. Când mă cuprinde, şi sunt prea sincer ca să pot să-mi construiesc vreo mască sub care să-mi ascund goliciunea de propria-mi conştiinţă, mă întreb care e motivaţia unei astfel de vieţi. Acum când simt conştient golul şi nu mai e un motiv de depresie neînţeleasă, dar mistuitoare, mă întreb - în ce m-aş transforma dacă nu aş încerca cu fiecare pas şi fiecare suflu să-mi umplu fiinţa? Hm... Poate aş ajunge să înnebunesc şi să mă sinucid, sau poate pur şi simplu mi-aş crea o altă normalitate...
Deşi l-am aşezat pe ultimul loc între cele patru sentimente care m-ar implini, cred că aprecierea de sine este cel mai important. Nu poţi să iubeşti, îţi va fi greu să ajuţi şi nu vei găsi puterea urmăririi unui ţel, dacă nu te apreciezi pentru ceea ce eşti şi nu ai încredere în tine. Cheia acestui sentiment e în descoperirea propriilor tale talente şi valorificarea lor. Cea mai mare piedică este însuşi societatea în care trăim, şi îmbuibarea cu prejudecăţi la care ne supune.
Dacă descoperi că talentul tău nu are mare trecere în societatea de azi, s-ar putea să alegi să îl ignori şi să încerci să îţi cultivi unul dintre talentele la modă. Însă asta înseamnă să-ţi construieşti viaţa pe temelia unei minciuni. E ciudat când realizezi că urmarea talentului tău te va face apreciat tocmai de aceşti oameni pe care îi crezi la modă. Împlinirea lui le va atrage atenţia tocmai lor, cei care nu îl au. Frumuseţea unui om nu e calculată prin comparaţie cu prototipurile la modă ci prin cât de bine a reuşit să îşi "umple fiinţa" cu ceea ce îi cere. Refuzarea de a fi împlinit cu adevărat, mi se pare o jertfă prea mare adusă prejudecăţii.
Odată ce ai reuşit să îţi identifici şi valorifici talentele, apecierea şi încrederea în tine sunt implicit dobândite. Având doar atât, fiinţa ta e aproape plină. De aici îţi va fi foarte uşor să îţi creezi ţeluri şi să le urmezi, să te bucuri ajutând alte persoane şi să iubeşti cu adevărat.
Conştiinţa unui om e mereu în schimbare. Am înţeles asta după ce am rămas uitmit de unele schimbări radicale în ceea ce mă defineşte pe mine. De aceea nu pot garanta 100% pentru nimic din ceea ce voi simţi sau voi fi în viitor, însă îmi doresc ca aceste variaţiuni ale fiinţei mele, să fie mereu pe drumul spre o fiinţă plină, şi asta îţi doresc şi ţie.
