De ce sunt femeile mai puternice decât bărbaţii?

S-ar putea ca femeile să se lase mult mai uşor pradă deznădejdii (hm... oare chiar aşa o fi), însă atunci când şi femeia şi bărbatul sunt în această situaţie, femeia e mai pregătită şi mai puternică. Explicaţia e simplă: de secole, bărbatul a fost condiţionat să se mintă că e puternic atunci când se simte slab, iar când aceasta i se întâmplă, e nepregătit. Pe de altă parte femeia a fost învăţată de către societate că e slabă, iar această perspectivă nu o mai sperie. Ce se întrezăreşte însă în vremurile noastre, iar aceasta mă bucură, e faptul că femeia începe să-şi dea seama că de fapt nu e slabă.

Puţini bărbaţi văd astfel lucrurile şi în cele mai multe cazuri preferăm să ne protejăm de la o astfel de înţelegere, susţinând că femeile sunt de neînţeles. Într-un fel, nu minţim de această data: bărbaţii nu pot încă să înţeleagă femeile.

Cred că misoginismul e o atitudine deplasată, o rămăşiţă a unor vremuri în care omul avea mult mai puţină individualitate şi se lua după turmă (nu că nu se întâmplă şi azi, dar cred sau cel puţin sper că într-o mai mică măsură). Mai cred, că această atitudine, ne ţine în spate ca specie: femei şi bărbaţi deopotrivă.

Desigur - dacă o persoană persistă în sentimentele ei de deznădejde,  nu pot să o consider o persoană puternică. Însă dacă le învinge, fără să le pună bariere artificiale, cu siguranţă va dobândi o nouă înţelegere a lucrurilor, care îi va conferi o superioritate şi putere.

Revenind la situţia curentă, după ce ne-am înălţat aproape de idea de egalitate adevărată între bărbaţi şi femei (sau lipsa ei), aş vrea să înfăţişez o realitate destul de tristă, dată de neînţelegerea sexului opus.

Când o femeie tristă se destăinuie unui bărbat, dacă acesta se lasă copleşit de tristeţea ei, se va găsi pe un teritoriu străin, ce îl va face să fie nesigur de sine. Va aplica aceeaşi metodă pe care o aplică de obicei pentru el, doar că acum nu crede nici el în ea: o va minţi că nu simte nimic, că totul e o prostie, că e slabă şi trebuie să îşi revină. Chiar dacă lui i se va părea că o linişteşte şi nu-şi va da seama de stângăcia lui, femeia va simţi întotdeauna neadevărul. Încercarea bărbatului de a o ajuta, va avea efectul contrar intenţiei. Pe unele femei mai puternice, această realizare - că nu pot fi înţelese şi ajutate, nici măcar nu le va întrista mai tare.

E foarte greu pentru un bărbat să ajute o femeie să-şi regăsească fericirea. De cele mai multe ori femeia se vindecă singură, fără ca bărbatul să înţeleagă prea multe. Zicala: "Timpul vindecă orice rană" e foarte adevărată.

Femeile sunt puternice fiindca deschid larg uşa, lăsând în suflet sentimente care pe un bărbat l-ar face să se clatine şi să se creadă pierdut pe veci. De aceea, pe acest tărâm al sentimentelor deznădăjduite, ce din păcate nu iartă niciunul dintre sexe, femeile au avantajul de a fi mai pregătite şi dau dovadă de mai multă putere şi realism. E doar o falsă impresie că bărbaţii ar fi mai puternici, de fapt doar reuşim mai bine să ne minţim. De multe ori însă, minţindu-ne pentru a păstra imaginea bărbatului recunoscută de societate, facem lucruri necugetate car doar ne îndepărtează prosteşte de fericire. De aceea mă întreb: Oare nu pierdem noi bărbaţii o parte din noi, refuzându-ne sentimentul de slăbiciune atunci când îl simţim, pierzând astfel şansa de a găsi adevărata armonie şi a fi cu adevărat fericiţi?

spune-mi despre tine

ma bucur sa aud ca cineva mai gandeste ca mine.spune-mi despre tine,mi-ar face placere sa te cunosc mai bine ,e o placere sa schimb cateva vb cu tine

S.

                                      

hm... egoist, într-o căutare inconştientă a fericiri în marea parte a timpului. Acum(în această seară, de câteva zeci de minute) într-o stare de împlinire în care simt că iubesc fiinţele, lucrurile.... universul. Când sunt conştient, încerc să devin o persoană de care să fiu mândru... 

coborând din sfera gândurilor... după două ţigări şi câteva guri de tărie, după o săptămână plină de concentrare la servici, obosit, în gând cu o anume persoană care mi-a generat această stare de împlinire.

În general: ciudat, complicat, neînţeles, uituc, practic, frumos şi urât, puternic şi slab, depreisiv şi curajos, plin de sine şi modest... sincer într-un mod conştient şi inconştient, nesincer mai mult inconştient, înmărmurit de complexitatea interesantă a acestui univers... şi totuşi om în toată puterea cuvântului. Cred că mereu am fost un fir alb şi unul negru, împletite aproape simetric peste destinul unui om (eu), în această realitate de care sunt mai mult sau mai puţin conştient. Deci: un om normal, cu o încredere în sine în creştere, o înlelepciune în creştere şi anumite sclipiri.

De multe ori mă găsesc exclamând "Ce intresantă e viaţa!", cu o anumită depresie şi melancolie, dar şi ca rezultat al unei puternice conştientizări a realităţii mele.

M-ai luat pe nepregătite cu această întrebare şi fiind într-o anume stare am răspuns într-un anume mod.

Mihai

Listă obiective 2010

Am făcut liste cu obiective şi în anii trecuţi. Îmi amintesc de entuziasmul cu care puneam pe hârtie toate dezamăgirile spre a fi îmbunătăţite, următoarea poziţie în contextul carierei şi chiar ţeluri mari pe care le visam de copil. De cele mai multe ori entuziasmul rămânea câteva săptămâni, iar majoritatea obiectivelor care nu erau dictate de mersul obisnuit al lucrurilor rămâneau pe hârtie fără a apărea în viaţa mea.

Azi îmi scriu lista cu obiective pentru 2010 şi vreau să o vedeţi şi voi.

Obiectiv 1. Să păstrez entuziasmul dat de conştientizarea lucrurilor pe care mi le doresc, pe întreaga perioadă a acestui an. Să fiu optimist.

Atât! Nimic concret, doar să mă gândesc la ceea ce îmi doresc şi să fiu entuziast şi pozitiv în privinţa acelor lucruri. Să vedem ce se va întâmpla?