Tango la Concursul de Rueda

În cadrul ediţiei a patra a Concursului de Rueda, de la Cluj-Napoca, intitulat "Rueda de Casino - Oscar Night Competition", am dansat o nouă coregrafie de tango. Spectacolul a avut loc la Casa de cultură a studenţilor şi spre surprinderea plăcută a celor care au dansat, sala a fost plină ochi, chiar dacă intrarea a costat 10 lei.

Am reuşit să ţin sub control emoţia intrării în spectacol. Emoţia nu trebuie respinsă, ea te ajută să te concentrezi asupra a ceea ce trebuie să execuţi. Asta ne spunea domnisoara instructor la unul dintre celelalte spectacole. Nu am crezut-o atunci. Mi se parea doar un text menit să ne încurajeze. Dar este adevărat: emoţia ţinută sub control este constructivă. Cei care au citit şi alte articole despre dans, scrise de mine, ştiu ce simţeam înainte de intrarea în spectacol.

Pentru a vedea mai mult din spectacol puteţi accesa înregistrarea tv-net.ro şi site-ul organizatorilor: salsaclub.ro

Un sărut sau moartea

Un luptător fără motivaţie hoinărind beat, fără o ţintă anume - astfel începe filmul. Doar că eu nu sunt un maestru al artelor marţiale, şi nici măcar beat nu sunt. Am băut o jumatate de sticlă de vin. Chiar dacă îmi face plăcere să fac pe beatul singur în cameră, sunt doar un pic ameţit. De obicei în astfel de filme intriga e o situaţie neaşteptată care îi redă maestrului motivaţia de a trăi. Întotdeauna există o domnişoară care înmoaie sufletul dur al luptătorului. Luptele sângeroase la care iau parte nu fac decât să întărească puternica legărtură ce se naşte între ei. Totul se termină clasic: un sărut cu subînţeles sau moartea unuia sau amândurora.

Pe moment starea aceasta de "îmi bag p... în tot" îmi place foarte mult. Echivalează cu hoinăreala luptătorului beat. Aştept situaţia neobişnuită care să-mi aducă motivaţia. Firea mea optimistă îmi injectează în subconştient gândul că pornind de la acest nivel nul al aşteptărilor, situaţia neaşteptată o să apară în curând. Rumba crează o atmosferă deosebită în apartamentul gol. Las cartea, ies din cadă şi mă îmbrac.

În pijama şi un sanvici în burtă

Am două filme puse pe pauză şi o listă scurtă de prieteni idle. Sunt în pijama şi am un sanvici de la fast food în burtă. Nu mai e mult şi va trebui să decid dacă ies în oraş în această seară. De ce aş ieşi? De ce nu aş ieşi?

M-am săturat să îmi muncesc fiinţa cu întrebări existeţiale. M-am săturat! Doar că fără am pune aceste întrebări viaţa nu are nici un sens...

Poate aceasta e frumuseţea pe care o regretă unii dintre cei care au experimentat sistemul comunist - acea ignoraţă care te face să te simţi fericit cu un loc de muncă, o casă, un vin de masă şi o nevastă care îţi face copii.

Ce sens au toate acestea? Perpetuarea unei astfel de specii nu este motivaţia existenţei mele.

Şi totul e atât de real... Ce să fac cu viaţa din trupul acesta de carne?

Cere mai mult de la iubire!

Bineînţeles că şi eu vreau să îmbătrânesc lângă tine şi să-mi adăp mereu sufletul din bucuria de a te face fericită, dar tu doar atât îţi doreşti!

Împlinirea supremă pentru tine e să fii iubită veşnic. Superficialitatea acestui ţel îmi fură puţin câte puţin din bucuria de a te iubi. Dintr-o dată mă trezesc neîmplinit lângă o persoană pe care o iubesc.

Nu mă împlineşte să te pun la făcut mâncare, spălat vase, călcat haine sau să mă mândresc cu frumuseţea ta atunci când ieşim în lume. Nu mă împlineşte nici măcar contactul sexual cu o astfel de versiune a ta. Slavă Domnului că au trecut acele vremuri, iar acum marea majoritate a fetelor, nu mai stiu să gătească, să calce rufe şi urăsc spălatul vaselor.

Dar nici să îmi petrec fiecare seară doar demonstrându-ţi că te iubesc, nu mă împlineşte. Să ne uităm la un film, să facem puţină ordine, poate să gatim ceva împreună.... să stăm lipiţi unul de celălalt, să-mi povesteşti cum ţi-a fost ziua la un job care nu te prea împlineşte, poate să facem dragoste, iar apoi să adormim îmbrăţişaţi - toate sunt lucruri minunate (mai puţin cel cu job-ul care nu te prea împlineşte) . Dar nu mă simt împlinit a face doar asta în fiecare seară, tot restul vieţii, chiar dacă te iubesc.

M-ar împlini să te ajut să devii super omul ce stă ascuns în tine. Iubirea şi sprijinul persoanei iubite generează atâta putere încât poţi să-ţi împlineşti chiar şi ţelurile la care abia îndrăzneai să visezi. Hai să nu o irosim! Hai să ne bucurăm cu adevărat de un sărut plin de dor după o zi de muncă, de o amiază de sâmbătă în care gătim împreună, de un film bun într-o duminică seara, de o plimbare în doi într-o zi însorită de concediu. Hai să nu transformăm aceste bucurii mărunte dar neasemuit de minunate într-o târâre mediocră spre moarte! Eu astfel vreau să te iubesc!

Ajută 100 suflete de copil

Cei care vreţi pur şi simplu să ajutaţi nişte copii să se bucure de Crăciun, săriţi direct la ultimul paragraf. Cei care vreţi să cunoaşteţi părerea mea despre asta citiţi în continuare.

Bomboane de pom din bucăţi tari de pâine, învelite grijuliu în învelitorile bomboanelor din anii trecuti - aşa împodobea mama mea, copil fiind, bradul de Craciun. Era fericită ca orice copil care e iubit de părinţi, dar probabil deseori îşi dorea lucruri pe care nu le putea avea.

Eu însă am avut o copilărie plină de fericire. Trăiam într-o lume de vis creată de propria-mi imaginaţie, fără a simţi vre-o lipsă majoră. Simţeam susţinere şi aveam încredere în mine. Toate acestea datorită mamei mele, pentru care am fost totul, şi chiar acum îi e greu să mă privească altfel. Mamă, îţi mulţumesc!

Încrederea că orice este posibil este cel mai frumos dar pe care poate să îl primească un copil de la părintele său. Păstrarea acestui optimism copilăresc şi transformarea lui într-un optimism conştient, pe măsură ce copilul se maturizează şi devine independent, e cel mai dificil task al îndeletnicirii de a fi părinte. Majoritatea părinţilor nu reuşesc să îl ducă la bun sfârşit - motivul: problema de comunicare între generaţii.

Ar fi drept ca fiecare copil să primeasca acest dar de optimism, la început de drum. Cu toţi ştim însă, că nu este aşa. Haide-ţi să încercăm să demonstrăm că lumea este bună, pentru nişte copiii cărora probabil le este greu să o vadă aşa.

Datorită strădaniilor Oanei şi a tuturor celor implicaţi, a luat naştere campaniea "E şi Crăciunul lor!". Bloggerii clujeni împreună cu cititorii lor, susţinuţi de Monitorul de Cluj şi Fundatia Romana pentru Copii, Comunitate si Familie, pot aduce un zâmbet în plus la venirea Crăciunului pentru 100 de copii din familii sărace.

Donaţiile se fac la sediul redacţiei ziarului Monitorul de Cluj, în Sigma Business Center, strada Republicii, nr. 109, etaj 6, zilnic, între orele 12 şi 18, până în 18 decembrie 2008. Cei care s-au gândit să ajute pot afla mai multe de pe site-ul campaniei: http://esicraciunullor.blogspot.com/

Ea îl iubeşte

Ea îl iubeşte! Am aflat asta doar după ce unii dintre noi am băut al doilea pahar de vin fiert. Ea a rămas la primul pentru că are ulcer sau pur şi simplu pentru că e studentă şi ştiu cum priveam şi eu banii pe vremea aceea. A povestit o grămadă despre medicină, facultatea la care abia peste câteva săptămâni va intra în prima sesiune şi despre chestiile naşpa de prin spitale - puteai să juri că nu e doar în anul întâi. M-a învăţat cum să aprind chibrituri şi a spus nişte bancuri mişto pe care nu le mai auzisem. În liceu obişnuia să îl ia la mişto pe profu' de religie - tot respectul pentru recordul a 9 ani de abstineţă sexuală înainte de căsătorie sau "respect pentru trupul iubitei", cum o numea el.

La un moment dat, văzând că înţelege condiţiile naşpa din sistemul medical românesc şi ştie că mai are pe puţin încă 10 ani de tocit până să ajungă acolo, am întrebat-o de unde atâta entuziasm. Răspunsul ei emana sinceritate: "Iubesc oamenii! Ştiu că nu o să pot deveni chirurg la Oncologie cum îmi doream, pun prea mult suflet şi nu aş rezista, acum îmi doresc să devin medic pediatru; ştiu că ăia mici ţipă şi sunt dificili dar mi-ar plăcea foarte mult."

La un moment dat îi şopteşte ceva colegei mele mimând ceva ce se pune pe deget. Nu am înţeles, dar ne-a explicat apoi la toţi că fusese cerută în căsătorie - "I-am spus că nici nu mă gândesc până nu termină liceul." Mi se părea o copilărie - un tip mai mic decât ea, care încă nu terminase liceul?... poveşti de copii. Dar tipul e cu 5 ani mai mare, a renunţat la liceu fiindcă nu o suporta pe profa de română şi l-a lăsat repetent. De atunci se descurcă singur fără sprijin din partea alor săi, iar acum a reluat şcoala. "Cred că m-a înţeles greşit - nu vreau să fiu cu altcineva, dar nu mă pot înhăma acum la resposabilităţile unui mariaj." Colega mea cunoştea povestea şi îşi exprimă părearea: "Nu aş putea să iubesc atâta timp cât ştiu că pot găsi pe cineva mai bun." Acum a urmat replica pentru care nu m-am pus încă la somn şi stau cu pătura pe mine în frigul din cameră şi scriu. "Nu alegi pe cine iubeşti... sau cel puţin aşa ar trebui sa fie. Toţi prietenii mă considerau o nebună atunci când au aflat că sunt cu el şi vă daţi seama ce mă sfătuiau. Da, îi cunosc defectele, poate mai bine decât ei, dar nu mi-aş dori să fiu cu altcineva."

Îmi închipui cât de bine se înţeleg... O viaţă sinceră şi nonconformistă, în care hainele nu stau împăturate la dungă în dulap, şi uneori se mai iscă neînţelegeri care se sting apoi de la sine. Nu pot decât să exclam: Cât sens poate da vieţii acest sentiment!