Duminică ploioasă... automobilul aflat în mers vuia de vocile evlavioase ale celorlalţi ocupanţi care îşi povesteau faptele cuvioase, criticau faptele condamnabile ale cunoscuţilor sau deplângeau greutăţile prin care au trecut ei, familiile lor sau unele cunoştiinţe. De ce nu pot să fiu printre salcâmii înfloriţi de afara, să trec prin iarba crudă, spălată de ploaie şi să mă ascund în pădure?...
Am ajuns în satul uitat de lume unde azi urmau să se întâlnească sectanţii milinşti din Cluj, Bistriţa şi Zalău. Lumea era deja strânsă la Căminul Cultural care era folosit ca loc de adunare. Strângeri de mână, şi cuvintele: pace, soră şi frate ne însoţesc drumul spre intrarea în cămin. Mai fusesem la câteva adunări în trecut aşa că nu mi se părea atât de ciudat pe cât era.
Majoritatea erau oameni în vârstă dar veniseră şi destul de mulţi oameni de vârstă medie şi câţiva tineri. Căminul cultural mirosea a vechi şi era mobilat cu obişnuitele mese şi bănci din scândură veche acoperită cu hârtie albă de împachetat. Nici asta nu m-a impresionat foarte mult căci sunt obişnuit cu aceste relicve ale trecutului comunist şi chiar le îndrăgesc, identificându-le cu satul bunicilor unde mergeam vara în copilărie. Cu toate acestea, căminul era îngrijit, zugrăvit şi curat. În faţă, lângă şcenă se vedeau omniprezentele boxe şi microfoane pe care le vezi la aproape orice adunare de pocăiţi. Ele simbolizează influenţa morală şi materială pe care o primesc astfel de secte, din afară.
Atmosfera e un pic ciudată, seamănă mult cu o clasă de la ciclul primar, cu elevi naivi şi sârguinciosi care doresc să arate cât de bine şi-au învăţat lecţia. Se poate chiar observa o uşoară urmă de concurenţă care nu se prea potriveşte cu predica. Studenţii în biblie sau miliniştii cred în a doua întoarcere a lui Isus pe pământ, care va marca sfârşitul perioadei creştine pe care o trăim. Semnele "vremii de pe urmă" sunt dezvoltarea tehnicii, prezenţa "vrăjmaşului"(aşa îl numesc pe Satana) în activităţile oamenilor care s-au depărtat de Dumnezeu şi anumite evenimente petrecute de curând în "poporul lui Israel". Acest sfârşit va marca învierea tuturor oamenilor, credincioşi sau nu, care au trăit pe pământ între cele doua veniri ale lui Isus. Toţi vor primi o a doua şansă de a-şi demonstra credinţa către Dumnezeu. Aşa se compensează nedreptatea care a fost făcută celor care nu s-au născut în comunităţi creştine sau pur şi simplu nu au avut bucuria de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. După această probă, cei vrednici vor trăi veşnic alături de Dumnezeu, pe când ceilalţi (atenţie, aici apare cea mai şocantă veste pentru cel ce nu cunoaşte acestă sectă) vor trece pur şi simplu în nefiinţă, fără nici o durere, dracii şi cazanele cu smoală nu există. Apreciez simplitatea logicii: dacă Dumnezeu este "a tot iubitor", cum poate permite suferinţă veşnică chiar şi unor păcătoşi. Ar mai fi multe de spus despre ce cred miliniştii: profund dispreţ pentru preoţii convenţionali care iau bani pentru propovăduirea cuvantului lui Dumnezeu, neaprobarea icoanelor - ele sunt chip cioplit la care se închină oamenii, etc.
Adunarea a durat de la ora 10 la ora 15, cu o pauză de 30 minute şi o masă de 30 minute la final. Nu am scăpat de tortura prin plictisire la care supune orice religie creştină pe credincioşi mai începători într-ale fanatismului. Nu pot decât să mă întreb încă o dată: de ce nu putem iubi oameni fără să aşezăm masca blajină a fanatismului creştin, pe chipurile noastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu