vineri, 4 iulie 2008

Ţi-atât de uşor să mă pierzi


Atenţionare!!! Acest articolul poate crea disconfort sufletesc. Nu este recomandat idealiştilor.

Zbuciumul ce vine cu apropierea, îmi apasă pieptul. Cu pas grăbit străbat trotuarele goale, preocupat de primele cuvinte pe care o să i le spun. Încercările de a-mi imagina răspunsul ei mă chinuie si mai tare. Îmi trece prin minte să mă întorc, dar stiu că nu o s-o fac. Sentimente care nu se alăturaseră niciodată în trăirile mele de până acum, se îmbulzesc într-un pogo nebun spre a-mi pune stăpânire pe simţuri. Fericire, frică, nerăbdare, nelinişte - le simt pe toate în acelaşi timp. Stomacul şi pieptul mi-s frământate de o durere ciudată - mai mult o incapacitate de a respira. Palmele îmi sunt umede şi reci. Picioarele nu îmi mai dau ascultare, şi sovăi câteva clipe lângă un colţ. Îmi simt tâmplele pulsând puternic şi oricât aş încerca, sunt incapabil să-mi ordonez gândurile. Chinul care îmi macină firea de săptămâni întregi a ajuns la apogeu. Trebuie să-i spun!

Aşteptata îmbrăţişare se naşte asemeni unei scântei, uimindu-ne pe amândoi. Frica şi neliniştea se desfac asemeni unor cătuşe. E prea mult! Îmi vine să mă dau cu capul de stâlpul de piatră al porţii, să muşc din scoarţa copacului de deasupra noastră. Degetele ei... nu pot să cred, le ţin în mână! Le strâng şi le sărut fără să ştiu ce fac. Sunt atât de minunate, îmi sunt atât de dragi. Fiinţa-i întreagă, e o minune. Ochii ei - acea strălucire aparte, încep să prindă glas în conştiinţa mea. Ultima răsuflare nu mai iese din piept, ne privim în ochi şi parcă plutim. Fără vreo mişcare a buzelor, şoaptele ei se aud limpede în liniştea serii: te iubesc, te iubesc, te iubesc... Cu tăria unui diamant, ia naştere un gând: "Aş face orice pentru ea!" O sărut, şi totul ia foc - o furtună de fericire.

E seară, iar eu o aştept din nou să sosească. Gândurile şi simţurile mi-s pline de ea. Îmi aduc aminte cum azi mi-a atins aproape imperceptibil mâna în timp ce strângeam amândoi masa, acasă la părinţii ei. Privirea care a urmat mi-a fost atât de dragă încât era cât pe ce să o iau în braţe şi să o sărut, cu tot cu vasele pe care le avea în mâini şi părinţii care ne priveau. Din prima seară când am îmbrăţişat-o, nu a trecut zi în care să nu ne spunem te iubesc măcar printr-un gest sau o privire. Nu mai putem înţelege trecutul, iar viitorul nu ne interesează. Tot ce cunoaştem e clipa.

STOP!

Tăiaţi orice închipuire a vre-unui final la această poveste; decupaţi şi lipiţi imaginea peste univers şi înrămaţi totul în atemporal. Priviţi! Iubirea perfectă! Cu toţi ne dorim să avem un astfel de tablou măcar pe unul din pereţii sufletului, însă de multe ori preţul se măsoară în răni pe care nici timpul nu poate să le şteargă.

Cea mai plăcută şi dorită boală: boala fericirii. Ca şi cu orice boală, organismul uman începe o luptă inconştientă încă de la instalarea ei. Iar această luptă nu poate avea decât un singur deznodământ: moartea gazdei sau vindecarea bolii. Da..., se poate muri si din dragoste uneori. Pentru cei care se uită la ştirile de la ora cinci sau la unele emisiuni tv cu titluri pline de "romantism", acesta începe să devină un fenomen normal. Recent întors din concediu, unde am avut televizor în camera de hotel, prin bunăvoinţa "bârfelor de la ora cinci", am avut şi eu norocul să vizionez sacul de plastic al unui spânzurat din dragoste.

Chiar dacă finalurile tragice sunt cele mai gustate, de cele mai multe ori organismul uman învinge, arma lui secretă fiind obişnuinţa. Cred că e momentul să precizez din nou faptul că mă refer la dragostea naivă, dezinteresată, care în multe cazuri devine şi mai puternică atunci când devine raţională. Însă gălăgia cu care ne-au obişnuit vecinii, pe unii din noi, nu ne lasă să ignorăm procentul mare a cuplurilor care nu reuşesc să gasească drumul menţionat mai sus. Din păcate, în societatea de azi, în multe dintre cazuri, dragostea naivă descreşte în intensitate, fără să predea ştafeta unei sentiment de iubire conştient, şi după un anumit timp devine doar o obişnuinţa, o frică de a renunţa la comoditatea relaţiei curente şi a caută ceva mai bun.

În trecut scriam poezii de dragoste şi eram absorbit de partea naiva a dragostei, acum însă mă interesează acel moment când se face trecerea de la dragostea naivă la cea conştientă - acel moment în care vălul înşelător al dragostei începe să dispară şi începi să privesti persoana iubită obiectiv. Ce trebuie să vezi în acel moment ca să ştii că ea e persoana cu care vrei să-ţi petreci tot restul vieţii? Ce va ţine aprinsă flacăra iubirii acum când tot misterul a dispărut iar persoana iubită a rămas despuiată fizic şi psihic în faţa ta, într-un pat care se numeşte obişnuinţa? Poate pare puţin, dar e destul ca acea persoană să aibă trei calităţi pentru a deveni perfectă pentru tine:

Un ciclu sexual asemănător cu al tău, astfel încât reaţia sexuala să nu aducă frustrare nici unuia dintre parteneri. E bine ca relaţia sexuală să fie mai mult decât o refulare a tensiunilor sexuale acumulate, şi să se bazeze întotdeauna pe un sentiment de dragoste. Nu facem sex, ci dragoste, deci actul sexual în sine, e un cadou pe care îl faci celuilalt, nu o plăcere pe care o revendici. Micile perversiuni dau un farmec aparte, dar nu vreau să intru în detalii în acest domeniu atat de particular ;).

Să fie drăguţa - vreau să fac aici o precizare pentru fete: drăgălăşenia nu e doar fizic. Fetele fiind foarte preocupate încă de la vârste fragede cu propria carapace, tind să îşi formeze o concepţie greşită despre ceea ce înseamnă drăgălăşenie. Drăgălăşenia e mai presus de frumuseţea trupească deşi se oglindeşte în ea. Dragălăşenia e dată de caracter, de modul în care persoana respectivă priveşte viaţa. O fiinţa pesimistă şi cu probleme de încredere în sine nu va reuşi niciodată să fie draguţa, nici chiar cu un fizic de model. Vestea bună e că depunând un oarecare efort ne putem schimba, iar unele relaţii au darul de a schimba în bine partenerii. Deci cred că e clar acum - drăguţa nu înseamnă frumoasă, şi chiar dacă fizicul e oglinda, dragălăşenia e dată în mai mare parte de caracter.

Să o poţi aprecia sincer pentru realizările ei şi puterea ei interioară. Cu toţi avem un talent doar al nostru, pe care îl punem sau nu în practică. Oricare ar fi acest talent, nu este cu nimic mai prejos decăt talentul altor persoane. Diversitatea ne face unici şi la fel de valoroşi chiar dacă nu în acelaşi domeniu. Greutatea cea mare este de a descoperi că nu doar talentele populare sunt valoroase şi de a ne dedica viaţa domeniului în care suntem talentaţi, fără grija exagerată la opinia publică. Atunci când vei putea admite că eşti valoros şi o să-ţi dedici viaţa potenţării acestor talente chiar dacă nu sunt din gama celor populare, o să devii cu adevărat puternic. Problema cu oamenii e că încearcă să găsească modelele succesului în modelele emise de societate şi caută prea puţin în propriul univers. Chiar şi noţiunea de succes diferă de la univers la univers. Un om care şi-a descoperit talentul şi l-a facut parte din cariera sa, este un om care dă dovadă de putere interioară şi va reuşi în viaţa.

Nu e nimic mai perfect decât expresia "necesar şi suficient" - oricăt de puţin ai lua, devine nereuşit şi mediocru; oricât de puţin ai adăuga, devine lipsit de eleganţă şi arogant. M-am gândit îndelung la cele trei caracteristici descrise mai sus; am încercat să o găsesc pe cea mai importantă, dar oricât le-am cântărit, aveau aceeaşi greutate. În concepţia mea de acum ele formeaza miezul necesar şi suficient al partenerului perfect. Şi dacă vă întrebaţi de ce am pus sexul pe primul loc, asta e pentru că vreau să las loc la nişte glumiţe, unor oameni care au umor. Vă doresc o relaţie cât mai aproape de cea perfectă, iar dacă dragostea se transformă în obisnuinţă, şi nu părăseşte acest făgaş nici după mai multe încercări chibzuite de resuscitare, nu vă mai trageţi pe cur, nu faceţi nici în ruptul capului jurăminte, ci căutaţi-vă jumătatea!

6 comentarii:

  1. Foarte fain Mihai, un articol care chiar m-a prins in special partea de inceput prin descrierea asa pasionala a emotiilor, si apoi rationamentele din final care sunt foarte bine exprimate si expuse. Perfect de acord cu tine !!!
    PS: Astept postari mai dese :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci, e un subiect care m-a ros în ultima vreme si chiar am pus suflet când am scris articolul. Mă bucur că a placut partea de ficţiune din introducere, fară feed-back, nu ştiam dacă să continui cu asa ceva şi în alte articole sau nu.

    Feed-back-ul pozitiv e plăcut, dar îl aştept cu nerăbdare pe cel constructiv ca să pot să-mi îmbunătăţesc stilul de scris şi sa-mi lărgesc orizontul ideilor.

    Am primit feed-back constructiv în legătură cu lungimea prea mare a articolului - sunt de acord. Mai mult, mi s-a spus că nu s-a reuşit identificarea ideii de bază, şi asta mi-a dat de gândit - o să încerc să îmbunătăţesc pe viitor. Idea de bază e: ce calităţi trebuie să aibă un partener pentru a ne dori să rămânem împreună dupa ce vraja dragostei naive de la început a dispărut.

    RăspundețiȘtergere
  3. In soare, in luna, in stele,
    In zile si nopti de placere.
    Ti-e atat de usor sa ma pierzi,
    ..............................
    Cand dormi, cand visezi sau cand plangi
    Cand umbra mea in brate o strangi
    E atat de usor sa ma pierzi,
    ............................
    In ganduri in vise, in tine,
    De mine ti-s clipele pline
    Dar taci si-ti cobori privirea
    Si numele tau e-amagirea.
    ....

    Partea ta de fictiune, Mihai, pare chiar foarte credibila. Spun asta pentru ca s-ar putea sa te cunosc...
    Pot sa spun ca am prins ideea articolului tau, iar ceea ce ai vrut sa spui prin intermediul acestor randuri lungi chiar ti-a iesit.
    PS: Bestiala poza articolului, face parte din trecutul ideal ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow, cineva care ascultă Seven... super! Mie îmi place chiar mult. Şi, da, aveam in cap piesa cand am scris articolul, si am vrut chiar sa introduc citate din ea. Cât despre restul comentariului nu pot să spun decât că mă simţi destul de bine. Mi-ar face plăcere să te cunosc, dacă nu te cunosc încă ;) Dă un semn, dacă nu vrei să rămâi incognito.

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca imi permiti sa-ti spun , cred cu toata fiinta in dragostea care iti ridica tie semne de intrebare. Iti si argumentez de ce. Pentru ca dupa atata timp , n-as mai putea vorbi de scantei de inceput sau de povesti naive. Pentru ca nu pot manca atunci cand suntem amandoi la masa. Pentru ca sta langa mine la dentist , abia apoi se uita cu baietii la un meci. Pentru ca si astazi imi frang degetele cand il vad , sau ma uit la el si nu stiu ce sa-i fac sa stie cat il iubesc.Pentru ca se trezeste la 4 dimineata sa-mi faca ceai cand sunt racita.Pentru ca e balsamul sufletului meu. Pentru ca ii urasc apucaturile dar in timp le-a cizelat pe toate , asa cum am devenit eu mai putin isterica. Astfel incat ,pot spune ca iubesti mai tare atunci cat te cunosti cu-adevarat. Iti dau dreptate perfecta in schimb cu cele 3 criterii. Nu mi-as dori un alt barbat in viata mea pentru ca n-a existat inca o noapte in care sa nu imi doresc sa fim impreuna. N-am uitat sa ne facem cadouri , sa ne scriem , sa ne apreciem. Fiecare isi face viata lui pe-un drum , si-am ajuns sa ne respectam reciproc. Cred ca oamenii pot iubi atat timp cat se implica. Atat timp cat fac mai mult de-un sms cu "te iubesc". Atat timp cat stiu ca dragostea e un foc ce arde...cu combustibil. Trebuie mereu alimentata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da! O dragoste conştientă! Poate nu am reuşit să exprim foarte bine, dar nu cred ca asta nu există, doar vreau să spun că e greu de gasit ;) Oana, cred că mulţi dintre noi te invidiem, dar eu vreau sa-ţi spun că mă bucur sicer pentru voi şi vă doresc din tot sufletul: eternitatea.

    RăspundețiȘtergere