luni, 21 noiembrie 2011

Soldatul, Ep 2 - Ea

Nu simțise niciodată până acum durerea. Acum știa însă că toate lacrimile ce le vărsase în trecut fuseseră un moft inventat de gândirea ei de copilă. Protecția oferită de părinți i se păruse un drept natural, poate prea sufocant uneori, dar niciodata ceva care merita apreciat.

Plânsese atât de mult în ultimele trei săptămâni, încât nu mai găsea nicio alinare în plâns. Sentimentele și trăirile care îi alimentau lacrimile se pierduseră. Nu își dădea nici ea seama, unde. Obișnuința măcinase extraordinarul, iar ființa ei tânără, pusă în fața inevitabilului, începea să se adapteze. Încetul cu încetul se transforma după regulile noii situații.

Parcurseseră o distanță atât de mare din satul ei natal încît nu mai cunoștea deloc împrejurimile. Suferea de foame și frig de când fusese capturată, iar fata suplă ce fusese înainte începea să se transforme întro arătare slabă cu trupul plin de vânătăi și răni. Pentru a reduce numărul bătăilor care îi erau administrate învățase să-și deschidă picioarele și să accepte violurile repetate la care era supusă atunci când armata nu se afla în mișcare. Primise uneori chiar și bucăți de pâine de la unii soldați cărora li se făcuseră milă de ea. Însă situația se agrava pe zi ce trece. Își dădea seama că lipsa hranei, umezeala și podeaua rece pe care era forțată să doarmă, vor duce într-un final la un deznodămând inevitabil. Se va îmbolnăvi sau va deveni pur și simplu prea slăbită pentru a mai fi folositoare, iar atunci va fi abandonată în urma armatei, ca și celelalte fete care ajunseseră în acea situație. Singură și fără ajutor urma să moară ca un animal ca apoi să ajungă ea însăși hrană pentru animale. Nu putea lăsa să i se întâmple asta. Nu putea să aștepte până va fi prea slăbită ca să mai poată face ceva.

Veni o dimineața în care se trezi cu mintea atât de limpede încât parcă își părăsise trupul și se ridicase deasupra cuștii de fier în care ea și celelalte fete erau transportate. Armata inamică ce o capturase, mărșăluise toată noaptea probabil pentru a ajunge întro poziție mai bună de unde să atace din nou. Nu mai putea dura mult și vor așeza tabăra. Apoi știa ce va urma. Fetele între care era înghesuită știau și ele. Privirile lor goale și deznădăjduite, capetele plecate, emanau o înțelegere mută.

Soldatul acela care îi adusese mancare era printre primii care așteptau la rând după o femeie. Când veni rândul lui, o alese. O prinse de mână și o trase după el fără brutalitate. Înțelese că nu o va bate și ceva îi spunea că și-ar dori chiar să o protejeze. Când ajunseră la corturile amenajate pentru astfel de întâlniri, în care se auzeau deja zgomotele specifice, el le ocoli prudent și intrară în pădurea la poalele căruia fusese așezată tabăra. Se vedea că știe locul în care fuseseră așezate santinelele căci făcuse niște ocoluri abile pentru a ieși în spatele liniei de supraveghere.

Erau singuri în pădurea tăcută. Nu își spuseseră nimic încă. El se opri, căută din priviri un loc și o trase înspre marginea unei stânci năpădite de iederă. Ajunseră acolo și se opriră în covorul de frunze roșii de sub copaci. Continua să nu îi spună nimic. O privi in față și îi atinse umerii și mâinile. Simți în atingerile și privirea lui dorința de a-i fi împărtășite trăirile, de a i se răspunde în același fel. Desigur nu riscase atât ca să o aducă aici pentru încă un viol. Nici măcar nu-si înlăturase arma de la brâu, iar ea ar fi putut să o apuce. Încercă să îi spună, să îl facă să înțeleagă situația ei, dar el îi puse două degete pe buze și o privi sugestiv. Ce dorea de fapt?

O cuprinse de mijloc și o trase mai aproape de el. Îi atinse abdomenul și sânii. Îi scoase cămașa din pantaloni și își strecură mâinile aspre, atingându-i pielea. Îi ridică cămașa largă și i-o dădu jos asemeni unei bluze. Bustul ei alb, tineresc, cu părul roșu revărsat peste umeri rămăsese descoperit asemeni unei statui antice. O privi pentru o clipă cu un zâmbet aproape cald. Se aplecă și îi sărută gâtul și pieptul, strângându-i mijlocul subțire în mâinile sale. Se retrase puțin și își dădu jos haina întinzând-o peste frunze. Își desfăcu cureua cu arma și o așeză, dar nu destul de departe. O cuprinse în brațe și o așeză pe haină, cu părul răsfirat peste frunze.

Îi trecuse prin cap să-i ceară să o salveze. Îi trecuse prin cap să-l împuște cu propria-i armă. Însă inexplicabil se lăsase pătrunsă de sentimente nepotrivite acestor împrejurări. Îl sărută, îi dezgoli pieptul, îl îmbrățisă, uitând unde se află, ce face, fără să-i pese de ce va urma. Îl lăsă să intre în ea și gemu de plăcere strângându-i mijlocul cu pulpele-i goale. Își încleștă convulsiv degetele, frâmântând frunzele uscate. Atingerea rece a pietrelor de dedesubt îi străbătu trupul încălzit. Își încleștă degetele pe una din pietre. În mintea ei se petrecu o schimbare. La fel ca și dimineată, percepția se ridică deasupra ființei trupești și privi dintre ramurile copacilor cuplul gol încleștat în spasmele bucuriei de a se dărui. Pe deasupra crengilor vântul rece aduse nori mohorâți de ploaie. Ridică piatra și îl lovi în ceafă cu putere. Trupul lui căzu greu, strivinduii sânii și pieptul, dar ea nu se opri și îl mai lovi de câteva ori.

Se mai auzea doar suflul ei greu. Nu se putea misca. Secată de putere rămăsese țintuită de greutatea lui. De pe pielea umedă a trupurilor goale se ridica abur. Simțea sângele cald șiroindu-i pe tâmple, pe ochi, pe buzele-i uscate. Gustul lui de fier îi umpluse gura. În pântec mai simțea încă plăcerea ultimului orgasm și sămânța lui caldă. Rămase așa minute întregi fără să poată face nimic, fără să înțeleagă ce se întâmplă. Gândurile îi fugiseră aiurea. Vântul se întețise și la scurt timp începu să plouă încet și trist.

Realiză unde era, ceea ce făcuse și de ce încă nu o bătea nimeni. Nu folosise arma. Tabăra nu știa încă de lipsa lor. Încercă să se zmulgă de sub greutatea trupului mort și după câteva încercări, reuși. Privi spatele gol pe care săreau picurii de ploaie. Nu îndrăzni să-i privească fața. Își simți dintro dată trupul gol, ud și înghețat de vântul rece. Își îmbrăcă hainele așa ude. Peste ele îmbrăcă și cămașa lui. Trase de haina grea, până o scoase de sub cadavru și o îmbrăcă așa pătată de sânge. Încă îi mai era frig. Scoase tot ce găsi în buzunarele pantalonilor lui și îndesă în buzunarele hainei. Găsi și un colț de pâine proaspătă. Probabil îl adusese ca să i-l dea ei. Văzu pistolul și cureaua și se aplecă repede după ele. Privi înspăimântată în jur, apoi la cadavru. Cu picioarele, adună frunzele și le îngrămădi peste trup. Nu îl ascundeau perfect, dar nu se vedea la prima vedere. Privi din nou înspre tabără și apoi o luă la fugă în direcția opusă.

Haina grea și largă o incomoda în mișcări. Își aduse aminte de el, de bucuria ce o simțise când făcuseră dragoste, de orgasmul puternic și atingerea pietrei. Se opri străpunsă de regret și privi înapoi. Movilița de frunze se mai vedea puțin printre trunchiurile copacilor. Poate că într-o altă lume s-ar fi îndrăgostit de acel bărbat. Își strânse mai bine haina in jurul trupului și se depărtă în grabă. Trecuseră pe lângă un orășel în ziua precedentă și i se părea cel mai potrivit loc înspre care să se îndrepte. Spera să mai găsească oameni de-ai ei acolo. Ploua în continuare și se lăsa seara.

4 comentarii:

  1. inteleg... pare un baiat bun, probabil chiar e. Intradevar nu merita sa moara. Doar ca viata insasi e asa stupida si cruda uneori incat de ce nu ar fi fost si o poveste la fel...?

    Ar mai fi o solutie totusi: ea, debusolata dupa ce se intamplase, nu a verificat daca traieste sau nu, pur si simplu a crezut ca l-a omorat. Dupa cateva ore el se trezeste in patul de frunze pregatit de ea inainte sa plece (cu alt scop, desigur).

    Si acum ca sa devina totul si mai interesant, e pus in fata unei decizii importante: sa se intoarca in tabara si sa fie incarcerat sau poate chiar omorat pentru incalcarea ordinelor si pierderea armei, sau sa dezerteze?

    Hmm... ce zici, sa-i schimbam astfel soarta sau sa-l lasam sa se odihneasca in pace?

    RăspundețiȘtergere
  2. sincer? imediat dupa ce am citit finalul.. la asta m-am gandit...ca nu e mort ... insa nu stiu ce sa zic...eu vedeam in el salvarea ei...acum nu stiu daca mai este posibila versiunea mea:)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...dar e povestea ta...so i'm just waiting :D

    RăspundețiȘtergere