marți, 3 ianuarie 2012

Poeziile - de ce le-aș scrie?

Da, știu!... puține june ar mai tresări azi în fața unei poezii scrise doar pentru ele. Și poate e mai bine asa! În vremurile acelea, când romantismul era la modă, iar versurile erau întruchiparea lui cea mai de preț, orice fată se lăsa înduioșată de versurile unui tânăr care o curta. Însă, cât de adevărate erau oare acele sentimente, așternute pe hârtie cu acel minunat instrument de scris - visul oricărui contemporan îndragostit de trecut - pana și călimara? Și cât de profundă era oare înțelegerea lor de către tânăra care le citea, când totul era o modă, o obijnuință, ceva la care se aștepta?...

Deci am să-mi curm nevoia de a-ți spune astfel te iubesc, și mă voi alina cu gândul că nici atunci, niște cuvinte n-ar fi însemnat prea mult. Voi lăsa sufletul să se lovească ciudat de pereții trupului asemeni unei mingi întrun butoi gol ce a picat dintro trăsură.

Ce repede m-am reobișnuit cu prezența ta și ce gol mă simt acum doar după câteva ore de când nu mai suntem împreună. 

2 comentarii:

  1. "acum mi-e cel mai rau si cel mai bine" , huh? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc pentru metafora, anonim, poate ai spus chiar mai mult decât am reușit eu să spun în acea seară când mă reîntorsesem târziu, oboșit, dar cel mai mult singur.

      iar Emeric Imre....

      Ștergere