joi, 18 septembrie 2008

Soarele cât o monedă de cinci bani


Stiu, tu eşti tu, iar eu sunt eu. Îmi cunoşti de prea multă vreme situaţia ca să nu te fi obişnuit cu ea, şi nici mie nu îmi place să mă plâng. Dar sunt convins că ai fi privit totul altfel dacă acum patru luni când totul era bine, ţi-aş fi spus deodată că directorul român al firmei multinaţionale pentru care lucrez, a învârtit ceva afaceri murdare şi noi am rămas cu toti în stradă, fără salar. Realitatea e că trebuie să mă gândesc de unde o să fac rost de bani ca să trăiesc - nu cred că poţi înţelege ce înseamnă asta. De atunci tot prin interviuri - îmi vâjâie capul cu teste de personalitate, promisiuni ale firmelor de recrutare care te ţin cu sufletul la gură saptămâni de-a rândul ca apoi într-o dimineaţă să te sune şi să-ţi spună că firma client a ales alt candidat, oferte de salar la negru şi din astea. Şi încă nu am coborât ştacheta întratât încât să pot fi mulţumit cu aşa ceva. Încă îmi mai doresc un job decent, cu maşină de servici şi salariu acceptabil.

Şi fosta, să o ia dracu dacă ea m-a blestemat să ajung aşa, oricât m-ar fi iubit, nu era pe o lungime de undă cu mine. Ne certam în oraş de îmi venea să o lovesc, dar mă abţineam şi mai bine o lasam acolo pe stradă şi plecam. Tot ea venea la mine mai pe urmă, cu vre-un cadou, dar cadoul era material, nu reuşea să mă ajute cu nimic. Acum am auzit că e cu un ţigan ce a mai fost căsătorit şi are şi copii, asta din auzite căci nu am mai vorbit cu ea de atunci. Regretele pentru această relaţie sunt vagi, de fapt nici nu cred că există. Dar nu lipsa ei mă macină acum, ci pur şi simplu singurătatea.

Şi fiindcă totul nu era destul, acum bunica mea e în spital, iar din familia mea destrămată eu sunt singurul care o poate ajuta. Şi mă duc în fiecare zi de două ori la spital ca să fug după doctori să le strecor milioane în buzunar, cicolate şi cafea asistentelor, că altfel nici nu se uită la ea. Şi mai mult de atât, să ajung să mă milogesc la o incultă de infirmieră care nu are nici jumătate din şcoala pe care o am eu, să-şi facă datoria. Dacă măcar ar fi fost bunicul, căci ea e femeie şi eu ca bărbat sunt unele lucruri pe care nu le pot face. Operaţia a costat milioane, acum dau aproape un milion pe zi pe medicamente după care umblu disperat ore întregi pe la farmaciile din oraş ca să le gasesc. La spital nu au fonduri pentru aşa ceva. Noroc că aveau bătrânii ceva bani puşi deoparte căci altfel nu ştiu ce făceam, căci acolo nici măcar nu se uită cineva la tine dacă nu le împingi ceva. Nimic nu e bine, din rău în mai rău, sunt într-o gaură şi nu mai văd soarele nici cât o monedă de 5 bani.

Mă întrebi ce cred despre găsirea jumătăţii în dragoste... M-am săturat să mănânc conseve, şi să vorbesc singur, dar cred cu tărie că vei găsi cu atât mai puţin cu cât cauţi mai mult . Jumătatea ţi-o găseşti când te trezeşti în acelaşi compartiment cu tipa drăguţă după care ai strigat ca un nesimţit la iesirea din club, având mintea înfierbântată de alcool şi frumuseţea ei, şi acum începe să se lege ceva sincer între voi. Jumătatea ţi-o găseşti atunci când îi scrii numărul de telefon cu ir de buze pe o foaie şi ea reuşeşte să-l citească deşi nu se vede aproape deloc şi te sună a doua zi. Deci nu o mai caut, chestiile astea, pur şi simplu se întâmplă. A trecut jumătate din viaţa mea, am avut parte şi de relaţii frumoase, în care am dat ca un prost cu piciorul şi acum regret. Ele îmi inspiră optimism şi le păstrez cu mare preţ în sufletul meu.

...şi soarele o să răsară cât o monedă de cinci bani, iar fericirea acestei luminiţe o să fie atât de molipsitoare încât o să-mi lumineze întreaga viaţă. Aceşti cinci bani se află undeva în colbul umed de pe trotuare.

...şi tu stai toată ziua în faţa calculatorului la caldurică. Ştiu că te frământă viaţa şi esti preocupat să ţi-o faci mai bună, dar oare poţi de acolo să înţelegi situaţia în care mă aflu eu?

4 comentarii:

  1. Foarte ciudat. Ultima parte! Foarte. Situatia nu e una rupta din soarele de cinci bani. E generala. Poate ai fi surprins sa vezi cati sunt asa. Iar dragostea , aici e diferenta...unde au avut noroc s-o gaseasca , s-au facut si adevarurile mai putin lugubre si reci :)

    RăspundețiȘtergere
  2. În acest articol încerc o nouă perspectivă. Scriu din punctul de vedere al altcuiva, aşa cum cred că mi s-ar adresa mie. Desigur, monologul e ficţiune, dar inspiraţia e intr-un om în carne şi oase care în acest moment respiră acelaşi aer pe care îl respirăm şi noi. Încă ceva, sunt de acord cu abordarea: dragoste eternă. E o abordare reală pe care unii o trăiesc în acest moment şi sunt în al noualea cer. Dar personajul meu e întruchiparea tânărului de 25-26-27 ani care a luat viaţa în piept din punct de vedere material şi ca mai toţi tinerii de această vârstă, a avut o relaţie de lungă durată, să zicem 2 ani, în care a investit mult, dar nu a putut deveni eterna.

    Articolul trebuie privit din acest unghi.

    RăspundețiȘtergere
  3. mi-a placut partea cu dragostea, (jumatatea) pe care e mai bine sa n-o cauti.

    http://luciditateextrema.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Ideea nu este a mea, dar m-a prins şi pe mine. Totuşi cred că nu e de ajuns pur si simplu să aştepţi ci trebuie să fie un fel de aşteptare activă. Să fii tot timpul deschis spre a-ţi cunoaste jumătatea, atent la ceea ce e în jur. Ba mai mult chiar aş intinde puţin coarda, şi aş încerca să creez eu însumi împrejurari favorabile.

    Ideea îmi place foarte mult pentru că îţi dă o linişte sufletească pe care nu poţi să o dobândeşti dacă foloseşti abordarea: "caută ca şi un disperat".

    RăspundețiȘtergere