În seara asta am aruncat o periuţă de dinţi care nu era a mea. Am mângâiat-o sfios, uimit că îmi ţineam răsuflarea. Am încercat să îmi închipui acele mânuţe care o ţineau, acei dinţisori pe care îi peria, îmbrăţişarea ta după ce te întorceai de la baie... Aproape te vedeam. Mă aşteptam să te găsesc în cameră când mă întorc. Dar sentimentul acela din ultimele săptămâni îmi revine ca un blestem în suflet - aşteptarea mută de a primi mai mult, de a fi iubit şi apreciat. O simţeam amândoi, dar niciunul nu a ştiut sau nu a putut şă o spargă, însă pe ascuns, amândoi ne doream şi încercam. Nu regret bucuriile şi tristeţile acelor ani. Nu regret felul în care m-au transformat. Nu regret nimic!
Am aruncat periuţa ta...
AM UITAT...
RăspundețiȘtergereAm uitat ca traiesti, sa traiesc sau sa simt. "Spune ce simti" m-a trezit dintr-o letargie uitata si ea intr-un colt si dintr-odata ma trezesc in fata fericirii de a simti ceva real. Oare unde am fost pana acuma? Probabil o sa-mi pun ceva timp intrebarea asta. Oricum, cuvintele tale au fost ca un bici, dureros ce-i drept, dar care a schimbat ceva la mine, a intrat un pic de lumina intr-un coltisor. :)
Incet, mi-am dat seama ca ani de zile am trait intr-o amorteala, intr-o stare in care orice lucru trebuia facut pt ca asa trebuia, fara nimic altceva. Mi-am respins orice fel de traire in favoarea unei superficialitati absurde. Multumesc, prietene - desi abia daca ne cunoastem. Indraznesc sa-ti spun "prieten" pentru ca tu esti cel care ai reusit sa spargi nimicul in care ma conformam...chiar fara sa vrei.
Numai bine sa fie! :)
Mulţumesc pentru acest comentariu. Dă sens acestui blog şi ideii care stă în spatele lui. Nimic nu are valoare dacă nu ajută măcar unui om. La început, era doar un om pe care îl ajuta: eu. Pe parcurs am primit păreri care m-au lăsat să cred ca a făcut plăcere să fie citit. Comentariul tău însă îmi confirmă mai mult.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru sinceritatea cu care ai scris ceea ce simţi.