... dacă am fi cu toţii dintr-o dată sinceri? Dacă am trece pe stradă pe lângă necunoscuţi şi am şti tot ce simt ei, iar ei ar şti tot ce simţim noi....
Cât de schimbată ar trebui să fie lumea asta atunci... deşi noi am fi aceiaşi...
bla bla, o astfel de împrejurare ne-ar schimba atât de mult! Nici măcar nu pot să-mi închipui aşa ceva. Asta fiindca nu e ceva real, nu de alta.
Cred că dacă organismul uman ar fi fost înzestrat cu telepatie, sau firea umană cu sinceritate, această caracteristică ne-ar fi schimbat atât de mult ca specie încât războaiele, religia, reclamele, ... nu ar mai fi existat.
Mă întreb cum ar fi fost atunci...
Daca am fi cu totii sinceri... asta inseamna "ideal" si nu e posibil asa ceva. E de neimaginat! Dar ma intreb: ar mai exista oameni rai? In fond ei ar fi sinceri, si ar recunoaste ca sunt rai, nu?
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, daca am sti ce gandesc ceilalti probabil ca am sti ca suntem iubiti, si poate ca am iubi altfel...
Da, foarte multe semne de intrebare pornesc de la premisa: "Cum ar fi dacă am fi sinceri?" :)
RăspundețiȘtergereHm... oare ar mai exista oameni răi? Eu cred că majoritatea sentimentelor de răutate se nasc pentru că nu eşti înteles şi pentru că nu-i întelegi pe ceilaţi. Dacă asta s-ar schimba, probabil ar deveni nefiresc să dezvolţi un sentiment de ură. Chiar şi fără această conexiune cu celelalte fiinţe, dacă încerci să-i înţelegi pe ceilalţi ţi-e puţin peste mână să urăşti.
La polul opus se află iubirea. Câteodată reuşim să ne conectăm atât de sincer cu o altă persoană încât avem senzaţia că e ca o jumătate a noastră. Vreau să subliniez că acest nivel de conexiune, nu e un clişeu, el, există, dar nu toţi oamenii îl găsesc. Ce s-ar întâmpla daca am putea duce acest sentiment la un grad şi mai înalt al perfecţiunii...?
E captivant să te gândeşti la asta şi e la fel de captivant să încerci să aplici cât de puţin din aceste trăiri în lumea imperfectă în care trăim.
Stiu ca exista acest gen de conexiune intre doi oameni, si nu numai ca avem senzatia ca acea persoana e jumatatea noastra, ci ea chiar este jumatatea noastra. Si atat timp cat aceasta conexiune exista, in acel mic univers al celor doi, sentimentul e perfectiune. Pentru ca sinceritatea inseamna in primul rand respect fata de tine insuti si in egala masura respect fata de partener. (iar acest lucru e valabil pentru orice fel de relatie).
RăspundețiȘtergereSi da, ai dreptate e captivant sa te gandesti ca intr-o buna zi vei reusi sa stabilesti o astfel de legatura cu cineva. Doar ca lumea in care traim ne-a facut ca inainte de a descopri calitatile unei persoane sa-i cautam intai defectele...
Mă bucură confirmarea ce o ghicesc în comentariul tău. Recent am întâlnit şi eu o persoană care m-a făcut să cred că noţiunea de jumătate nu e ceva inventat ci chiar poate exista. Încă nu există pentru mine şi mă bucur să simt convingerea din cuvintele tale. Cred că eşti de acord totuşi că nu toţi oamenii au parte de aşa ceva.
RăspundețiȘtergereCeea ce mi-a dat convingerea că mica perfecţiune din viaţa ta e adevărată a fost felul în care priveşti lucrurile: respect pentru tine şi respect pentru celălalt.
Poate unii ar fi tentaţi să subaprecieze importanţa respectului pentru tine şi să spună că într-o relaţie respectul pentru celălalt e tot ce contează. Complet eronat. O persoană care nu se respectă pe sine nu poate respecta şi nu poate iubi.
Mă bucur pentru tine. Merci pentru exemplul pe care îl dai.
Mihai,
RăspundețiȘtergerestiu ca exista "jumatatea" unei persoane pentru ca... am convingerea ca exista! Nu vreau sa cred altceva! Sunt o romantica convinsa!
Nu am avut parte de asa ceva pana acum, dar... asta nu inseamna ca nu exista jumatatea mea!
Iar mica perfectiune ti-o poti construi singur: prin respect! Prin sinceritate!
Dar cati pot intelege asta? Cati din cei care inteleg asta... o si fac????
Şi eu am o latură romantică pe care am ajuns cu greu s-o iubesc, căci e foarte ciudată pentru un băiat din societatea de azi şi e foarte greu să-ţi dai seama cât de mult te minţeşte societatea de azi. Probabil de asta oamenii cred tot mai puţin în iubire şi ne e ruşine să pronunţăm acest cuvânt.
RăspundețiȘtergereMare adevar ai zis: romanticii (fie ei barbati sau femei) sunt priviti ca niste ciudati, si tratati ca atare.
RăspundețiȘtergereCat despre iubire... ce sa zic, sunt multi care folosesc acest cuvant fara sa-l inteleaga, iar cei cunosc profunzimea acestui cuvant il folosesc cu grija, cu teama. Si daca revenim la tema discutiei: sinceritatea, atunci pot sa-ti spun ca daca toti oamenii ar fi sinceri nu le-ar mai fi nici teama si nici rusine sa pronunte acest cuvant.
"Viețile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuți în privința lucrurilor care contează."
RăspundețiȘtergereDa... e atâta teamă în multe dintre iubirile de azi: teama de a fi subjugat de iubire; teama că partenerul sau partenera ne conduc, teama de a nu primi răspuns la iubirea noastră, etc. E tot mai clar că iubirea se transformă într-un mic război pentru egalitatea sexelor (sper că nu pentru supremaţia unuia dintre ele). Un lucru bun, de altfel pentru că egalitatea intelectuală şi spirituală există, doar că foarte puţini cred în ea.
RăspundețiȘtergereNu pot decât să mă întreb dinnou la fel ca şi tine, ce s-ar întâmpla dacă am fi sinceri?
Completarea ta e perfectă: Ce s-ar întâmpla dacă am fi sinceri şi am şi acţiona în concordanţă?