marți, 29 decembrie 2009

A iubi

În paralel cu sentimentul ce creşte în mine în aceste zile, simt că definiţia ce o voi da mai jos e o definiţie pe care nu o voi modifica în esenţă, tot restul vieţii.

A iubi inseamnă a oferi fără a cere nimic în schimb. Nu mă refer la oferirea unui cadou (poţi face un cadou oricui), ceea ce oferi când iubeşti e fericire (îţi doreşti să faci o persoană fercită), fără a aştepta fericire înapoi.

Prima situaţie ce îţi va trece prin cap e aceea în care tu încerci să iubeşti conform acestei definiţii, iar persoana pe care o faci fericită nu apreciază nimic din ceea ce faci tu. Eşti neîmplnit dar continui să iubeşti. E aproape inuman să ceri asta de la un om. Astfel de cazuri sunt foarte rare şi cred că niciodată nu durează.

Însă de cele mai multe ori ajungi să iubeşti persoane pe care le apreciezi foarte mult şi care te iubesc la rândul lor. Perioada iniţială când eşti doar îndrăgostit - oferi, dar aştepti ca şi cealaltă persoană să ofere, e o tatonare. O văd ca pe un mecanism natural de protecţie înainte de a te oferi cu totul unei alte fiinţe. Un mecanism prin care te asiguri cât poţi mai bine că nu vei suferi oferind totul fără a cere nimic.

Bineînţeles că nu e obligatoriul să ajungem să iubim, cum  nu e obligatoriu ca o iubire să dureze. Cred că e foarte normal să nu ne întâlnim prea des în viaţă cu acest sentiment, sub această formă. Consider că e greşit să spunem că iubim atunci când respectăm sau ţinem la cineva, şi ar trebui să ne rezumăm la vorbe ca: te respect, mi-eşi drag. Aceste sentimente înseamnă foarte mult şi nu ar trebui subestimate. Iubirea însă, e înfrângerea condiţionarii oricărui organism de a lupta pentru supravieţuire. Împotriva persoanei pe care o iubeşti nu vei lupta nici măcar pentru o nevoie atât de înaltă precum fericirea, fără a se pune în discuţie nevoile primordiale.

Nu ştiu de câte ori am fost îndreptăţit să rostesc: "Te iubesc!", sunt convins însă că de cele mai multe ori nu eram.

8 comentarii:

  1. definitia ta intareste ideea ca iubirea adevarata este neconditionata...foarte frumos scris:)

    RăspundețiȘtergere
  2. hmmmm...ce caut pe internet?....dar...mi se deschide pagina cu blogul tau...vad ca iti place sa scri...felicitari!!! ai darul de a intra in sufletul omului doar prin cuvinte...am citit mai multe din temele tale si mi se par foarte interesante...

    p.s:am lasat aici un comentariu pt ca azi e o zi in care cuvantul iubire nu stiu ce semnificatie are...

    si totusi felicitarile mele...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur că ţi-a făcut plăcere să citeşti ce simt. Aş vrea să creez aici o comunitate în care să discutăm despre felul în care vedem noi viaţa. Fiecare să poată să-şi spună părerea.

    Îi invit pe cei cărora le-ar face plăcere să se inscrie folosind bara de sus.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iubirea? dar oare cati oameni mai pot iubi neconditionat in ziua de azi, in lumea asta in care totul e pe interes...?

    stiu...ma veti acuza ca sunt pesimista...dar totusi...realista..

    iubirea este eterna? pana la adanci batraneti? sau se evapora cu trecera anilor, cu trecerea frumusetii a unuia din parteneri? cand apar certuri, probleme financiare, cand apare altcineva...iubirea...hmmmmm, n-am inteles-o niciodata...

    ...anyway...happy new year...

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc. mult optimism in noul an, acesta e combustibilul pentru impliniri.

    RăspundețiȘtergere
  6. De acord, puţină lume iubeste cu adevărat în ziua de azi. Asta e - un trend foarte material şi axat pe plăcere fizica în relaţiile de astăzi. De aceea doream să subliniez ca nu e ok să spui că iubeşti când ţii la cineva. E un lucru fumos să ţii la cineva, dar să facem diferenţa între a iubi şi a plăcea.

    Cât despre veşnicia sentimentului de iubire pentru a anumită persoană, acesta e un subiect care mă preocupa de mai mult vreme. E vechi articolul, nu l-am recitit de mult, asta gandeam atunci. http://ce-simti.blogspot.com/2008/11/iubire-vs-venicie.html

    Acum cred că nu e eternă doar dacă se nimereşte a fi pentru cine trebuie şi persoanele să se potrivească.

    Yep, multe impliniri în noul an! Să avem un an cu mai multă încredere în noi şi optimism, sunt sigur că împlinirile vor veni. Şi de ce nu cu mai multa iubire.

    RăspundețiȘtergere
  7. www.vechilecoline.ro
    Restaurant Pizzerie Vechile Coline Iasi va ofera un meniu select pentru evenimente si mese festive, in cadrul unui ambient nascut din eleganta si meticulozitate.

    RăspundețiȘtergere