vineri, 11 decembrie 2009

Melancolia vremurilor prostuţe

Stau pe marginea patului, cuprins de fantezie, puţin obosit de efortul cititului ce s-a adăugat oboselii acestei zile de lucru. Mobila familiară, biroul cu laptopul, noptiera cu toate cărţile începute şi telefonul care mă va trezi dimineaţă, îmi dau o anumită stare de beatitudine. Mă simt bine aici, o parte din visele mele sunt ascunse în această cameră.

În ultimele seri am citit, iar melancolia m-a purtat şi la acea perioadă din viaţa mea, când citeam mai mult şi nu aveam nici o grijă majoră. Singura grijă era dată de stresului de la şcoală. Frământări mai aveam şi atunci. Îmi auduc aminte de scârba şi frustrarea ce mi-o provoca uneori şcoala, de unele probleme de familie dezbinată şi desigur de câteva iubiri neîmpărtăşite. Atunci nu aveam nici măcar grija că nu iau atitudine în fata stresului ce mi-l provoca şcoala şi nu-mi asum o anumită strategie de a-l combate. Nu cunoşteam un alt mod de a privi viaţa aşa că o lăsam să meargă de la sine. Eram plin de vise măreţe şi false impresii despre puterea mea interioară care nu exita fiindcă nu făceam nimic în direcţia apariţiei ei.

Nu ştiam pe atunci că ceea ce e important în viaţă e o atitudine optimistă care să te menţină mereu în formă pentru a interacţiona într-un mod curajos cu mediul înconjurător. Nu ştiam că trebuie să transformi mediul înconjurător dacă e cazul, dar să nu te lăsi niciodată transformat de el. E important să fii în control când e vorba de tine şi să ştii ceea ce îţi doreşti, să lupţi pentru a deveni mai bun şi sa fi întotdeauna responsabil pentru faptele tale. E important să fii sincer, în primul rând faţă de tine, iar apoi faţă de cei apropiaţi şi chiar faţă de oricine. E important să ştii unde eşti şi să fii prieten şi cu cei mai slabi şi cu cei mai puternici decât tine. E important să nu priveşti de sus nici când ai putea fi îndreptăţit să o faci şi să înţelegi mereu nevoile celorlaţi. E important să iubeşti oameni şi să te înconjori cu oameni pe care să poţi să-i iubeşti.

Probabil aş mai putea adăuga şi alte lucruri pe care le-am învăţat de la viaţă de când am terminat liceul, însă nu vreau să creez o listă completă ci doar să descriu starea în care mă aflu acum. Un regret fin mă pătrunde: dacă aş fi ştiut aceste lucruri încă de atunci... Aş fi ştiut ce să studiez şi aş fi devenit bun în acel domeniu, aş fi strâns în jurul meu un grup de prieteni în preajma cărora să mă simt împlinit, aş fi avut curajul să-mi caut jumătatea şi să iubesc de pe o poziţie de egalitate. ...aş fi depăşit acest moment de neîncredere, frică, lene şi slăbiciune care mă împiedică acum să pornesc în forţă spre ţelul de a deveni o persoană de care să fiu mândru.

3 comentarii:

  1. pentru ca toti suntem doar oameni, iar ce ai descris tu in penultimul paragraf sunt superoameni si d-astia nu sunt pe aici, putem tinde a fi, si niciodata nu vom fi intr-u totul! pentru ca nu suntem creati pentru a fi perfecti, suntem creati oameni. si e o scuza extrem de buna atunci cand simti un mic regret ca nu esti ce ai fi putut sa fii:)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Ceea ce ai fi putut să fii" sună deja foarte regretabil... însă doar sună - contează ceea ce vrei cu adevărat să fii nu ceea ce ai putea să fii.

    Din punctul meu de vedere, când ştii cine vrei să fii şi faci ceva în privinţa asta poţi spune că începi să fii împlinit.

    Culmea, deşi pare usor, mie cel puţin nu mi-e 100% clar cine vreau să fiu. Am trăit prea multă vreme din inerţie, probabil... Însă un lucru mi-e clar: îmi soresc să devin conştient de această viaţă pe care o trăiesc.

    Legat de acel penultim paragraf... da, aşa-i, sunt multe calităţi faine puse una langă alta, însă nu cred că e nevoie de un supraom pentru a le dobândi. Trebuie să conştientizezi unde eşti şi cine eşti acum, să îţi doreşti să ajungi acolo, să îţi facă plăceresă fii pe acest drum (viaţa e prea scurtă pentru a lege drumuri care nu-ţi fac plăcere, doar pentru a ajunge undeva unde crezi că îţi doreşti sa fii), să începi, şi să perseverezi.

    Dar repet, drumul în sine trebuie să îţi placă, astfel poţi verifica dacă îţi doreşti cu adevărat să ajungi la cea destinaţie: trebuie să-ţi placă tot drumul, trecere obstacolelor să-ţi dea putere şi împlinire.

    RăspundețiȘtergere