sâmbătă, 17 august 2013

Crâmpeie de noapte

Câteodată ne afundăm în mici găuri negre ale vieții cotidiene. Tocmai mi se întâmpla acum 20 de minute când stăteam întins sub plapumă pe întuneric încercând fără succes să adorm. Nu vă lăsați înșelați de context - noapte, liniște, singurătate - nu asta a construit ”gaura neagră„.

Eșecul încercării de a adormi și gândul că mâine ma voi trezi obosit îmi măcina ființa. Mi-am dat seama datorită experiențelor trecute că nu voi ajunge departe și că pe măsură ce voi încerca mai mult mă voi adânci tot mai mult în această stare de stres. Eram clar absorbit în această stare negativă. Nu ma puteam agăța de nimic bun care să mă ajute să scap din capcană. Orice lucru frumos pe care încercam să mi-l imaginez pentru a mă ajuta sa ies din acea stare se evapora în câteva clipe.

M-am ridicat am tras în pat laptopul de pe birou și l-am pornit. Am început să verific de ce aveam erorile acelea la placa video care îmi resetau din cand in cand calculatorul când îmi era lumea mai draga. Am dezinstalat si instalat din nou driverul video adaptorului. Între timp frunzăream serialele de pe vplay în cautarea a ceva care sa-mi trezească interesul. Totul neinteresant sau deja vizionat. Aproape mă convinsesem să mă mai uit încă o dată la Rome, dar am trecut mai departe. Poate voi găsi ceva mai bun, dacă nu mă întorc la Rome. Între timp eram in Control Panel verificand stare Windows Update-urilor - citisem azi undeva pe un forum că dacă le aduc la zi s-ar putea sa am succes in rezolvarea problemei cu placa video, dar eu făcusem update deja aseară când mi-a luat o jumătate de oră să le instalez (nu-mi place sa fac aceste update-uri) și am stat ca un prost sa astept ca sa se instaleze în miez de noapte. Vă e clar ca azi cand problemele cu reset-ul au reaparut, eram un pic dezamăgit. Surpriză însă - se pare ca ceva nu a mers bine si update-urile erau făcute doar parțial. Mai mult de atât, cele importante nu fuseseră completate. Le-am dat install din nou și au inceput cu 64%. Imi era clar acum ca nu fuseseră instalate complet aseara. M-a cuprins un fior de speranță. Dacă se instalau corect poate voi rezolva problema cu placa video. Mă scoate din sărite când calculatorul nu merge OK și trebuie să încep procesul de trouble shooting. Nu mi-a placut nicodată să instalez sau să configurez ceva pe calculator.

Cu această speranță formată, sufletul îmi era deja mai usor. Am continuat căutarea unui serial care m-ar fi putut captiva - în ultima perioadă mi-e tot mai greu să găsesc așa ceva.

Am dat pe ”The Librarian”. Hm... părea interesant posterul. Produs in 2008. Notă bună. Doar trei episoade de câte 90 deminute. Cam lungi, dar îl voi opri dacă mă ia somnul. Am început să mă uit.

Nu vă închipuiți că e nu știu ce film. Dar uitându-mă m-au cuprins niște senzații frumoase. De fapt greșesc. Acum îmi aduc aminte exact. prima senzație poțitivă m-a cuprins chiar înainte să încep să caut un serial fain. Am deschis vplay-ul și printre videoclipurile de pe prima pagină era Vank și Antonia cu .... ”Lasă...” - hm... nu știu exact cum îi spune melodiei și acum mi-e încărcat episodul și nu mă pot uita, dar poate vă prindeți voi. L-am deschis fiindcă îmi plăcea Vank și încet mi-a venit in minte acele nopți din liceu când erau zilele Dejului (tocmai începuseră să se țină de câțiva ani) iar eu și câțiva colegi din gașca mea eram - normal - în oras, la concert. Ce nopți fără griji, cu sufletul înnălțat de muzică (nu trebuia sa fie cine știe ce muzică - nu prea știam eu multe pe atunci) și tinerețe. Cu gândul la vreo fată pe care o simpatizam sau poate și mai ”rău” - în unii dintre ani - de care eram pe ascuns îndragostit. Abia prin facultate au ajuns să se materializeze aceste ”iubiri” și m-am oprit treptat din scris poezii și am coborât din acele tărâmuri feerice pentru a-mi lipi buzele de ale lor. Ciudat - parcă acea perioadă a fost chiar mai frumoasă decât cea de după. Deși acum dacă mă gândesc, am fost la vreo două ”zile ale Dejului” și cu prietena mea. Oricum - ca să nu deviez prea tare de la subiect - naivitatea acelei perioade mi-a umplut sufletul de bucurie. Eram deja agățat de gura gaurii mele negre imaginare și mă trăgeam afară.

O să continui, dar mai vreau să zăbovesc un pic asupra senzației aduse de acele vremuri. Ce mult mi-ar place să găsesc timpul penru a scrie mai mult despre asta. Sa iau toate răvașele acelea, pe care încă le mai păstrez pe undeva ascunse în dulapul meu de acasa, și să le dau context. Sa-mi amintesc seara în care le-am scris sau noaptea în care le-am trăit. Întradevăr ar fi niște cuvinte care ar merita scrise - cel putin pentru mine.

Și am început să mă uit la film. La un moment dat - minutul 13:30 - apare o sala veche cu un tavan superb, în stilul palatelor vizitate în ultimii ani prin concediile de vară prin țări străine (măcar cu atât să te alegi dupa un an de stat în fața calculatorului si scris linii de cod), iar senzația pe care mi-a adus-o în minte m-a scos cu totul din gaura neagră și mi-a demonstrat un lucru atât de simplu și adevărat, dar pe care nu întotdeauna îmi dau voie să îl atmit - viața e frumoasă. Senzația e cea a trecutului, al vremurilor de la 1800, de care eram si sunt și acum într-o oarecare măsură fascinat. Mai demult îmi doream foarte tare să am undeva o cabană fără electricitate în care la lumina lumânărilor din ceară naturală sau din seu să aștern cuvinte pe foi galbene cu o pană de gâscă.

E târziu acum - 2:31, iar download-ul update-urilor de Windows a fost completat și s-au instalat deja 15 din 134 - merge foarte încet fiindca e primul update pe care îl fac de cand am instalat Windows-ul. Cer scuze pentru detaliile tehnice, dar aceasta e realitatea prin care trec și trecem toți. Nu putem să ne gandim prea mult la cum am scrie cu acea pană de gâscă făra a fi întrerupți de zgomotul ce însoțește apariția vreunui pop-up cretin pe care îl închidem fără să fi citit despre ce e vorba.

Cam asta e ce vroiam să va transmit, iar dacă nu am fost întru totul coerent, imi cer scuze, dar sunt obosit și mă doare capul - nu voi reciti nimic din ce am scris ca să fac acele corecturi care ar da coerență. Ce ați citit pâna acum sunt pur și simplu gândurile mele întortocheate în miez de noapte.

O să las calculatorul pornit ca să se termine instalarea și poate am noroc sa scap de problemele plăcii video, dar ai întâi o sa repornesc măcar un pic episodul, ca să mai vad măcar un pic acea sală veche și acel tavan atît de nepractic încât aș putea să spun că e artă.

Ce bine e când avem puterea să găsim singuri lucrurile care fac viața frumoasă pentru noi și sprijinindu-ne pe ele să ne ridicăm ființa, să ne lăsăm pătrunși de entuziasm, fie el și copilăresc și astel să putem afirma pentru noi înșine: viața e frumoasă ... chiar și doar pentru aceste momente frumoase pe care le putem trăi.

Un comentariu:

  1. S-a dovedit a fi un film pentru copii de duminica dimineata, daca mai exista asa ceva. Oricum... nu prea conteaza cum era filmul. Conteaza ce a starnit in mine. Si acum chiar ma pun la somn. Noapte buna

    RăspundețiȘtergere