sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Firele din părul tău...


De mult nu mai găsesc fire din părul tău atunci când curăţ covorul; a rămas doar praful. Îmi amintesc cât de profund impresionat am fost atunci când le-am găsit, la ceva vreme după ce ai plecat. Mirosul tău a dispărut şi el, cu timpul, iar acum mi-e greu chiar să mi-l închipui. Partea ta din dulap a rămas tot goală, unul dintre colegii de apartament îşi tine un costum acolo. Bicicletele noastre sunt încă legate pe hol de balustrada de la scări şi din timp în timp mă cert cu femeia de servici pentru ele. Iar farurile sunt încă aruncate în colţul acela de dulap unde îngrămădeam lucruri de genul acesta. Schiurile noastre stau îmbraţişate în debara. Ce noroc că nu ai loc să le duci la tine, căci astfel chiar şi aceste lucruri pereche ar fi fost despărţite. Tico se pregăteşte să devină orfan, fără mamă şi probabil foarte curând şi fără tată. Să ştii că încă nu am aruncat periuţa ta de dinţi. De atâtea luni stă tot în acel pahar de plastic alb lângă periuţa mea, pe care o schimb din când în când. Toate cadoaşele de la tine, acele lucruri, multe dintre ele confecţionate de tine, sunt bine ascunse în noptieră într-o pungă de plastic şi mi-e frică să le scot la iveală. Mi-am petrecut câteva zile scotocind cu inima strânsă prin memoria calculatorului şi a telefonului după miile de poze cu noi doi şi sutele de SMS-uri pe care ni le-am trimis. Într-o seara o să caut şi prin căsuţa poştală şi o să strâng totul pe un DVD pe care am să scriu "Doi copii...". Poate am să vărs lacrimi, în afară sau în interior, nu stiu, cum o să pot.

Scriu toate astea acum, fiindcă una dintre cele doua sticle cu vin ale noastre a fost desfăcută de colegii de apartament când eu nu eram acasă, iar acest lucru m-a întristat foarte. Ştiu că ei nu sunt de vină, erau beţi şi să spunem că nu ştiau. Nici nu i-am certat. Le-am spus doar atât: "Naşpa, sticla aceea avea valoare sentimentală pentru mine. Dar acum ce să fac, nu v-oi omorî pentru asta. Distracţie faină. Noapte bună!" Iar în gândul meu: "O valoare pe care voi nu aveţi cum să o răscumpăraţi, nici chiar eu nu pot...." Când am început acea colecţie îmi închipuiam că va ajunge cel puţin la 50 de sticle, înainte să începem să facem cadou nepoţilor din ele. Nu am reuşit să strângem doar două, iar acum ca o pedeapsă pentru depărtarea dintre noi, a rămas doar una.

Trebuia să scriu toate astea chiar dacă scriind aveam mereu impresia că nu ai vrea să le citeşti. Dar trebuia! - pentru tot ce mi-ai oferit în aceşti doi ani şi jumătate. Pentru primele seri când ne sărutam pe sub sălcii.... Pentru dimineţile când te strecurai în patul meu atunci când încă nu dormeam împreună, iar eu rămâneam peste noapte la tine. Pentru fiecare zâmbet care mă înnebunea de fericire. Pentru fiecare îmbrăţişare care mă făcea să mă simt iubit. Pentru cele mai fericite şi cele mai crunt de triste momente din viaţa mea. Mulţumesc! Pentru toate acestea şi toate câte nu pot fi exprimate ţi-am construit o capsulă a timpului în sufletul meu. Cât timp creierul îmi va fi irigat cu sânge, vei fi şi tu acolo.

O persoană dragă, pe care am întâlnit-o de curând m-a învăţat un lucru extraordinar: sinceritatea - sinceritatea faţă de mine, sinceritatea faţă de oricine. Sunt un ucenic harnic şi încerc să învăţ.

Cu fiecare gură de aer, caut... în alte persoane, în amintirile cu tine, dar nu găsesc doar străfulgerări înşelătoare - motivaţia a dispărut. Sunt mai puternic acum, dar ce folos? M-ai învăţat să iubesc, iar acum nu mai am ce. Am o viaţă, am un suflet, dar de ce? Totul e atât de real şi totuşi cât de înfiorător de inutil!

Te-am văzut în seara asta... ne-am întâlnit întâmplător. Am vorbit, am zâmbit, eu nu aş mai fi plecat, dar la un moment dat am simţit că trebuie, chiar dacă nu ştiu dacă îţi doreai asta cu adevărat. Aşa că am plecat. Dar încă mai cred în visul acela prostesc.... O să ne întâlnim peste câţiva ani într-o staţiune cu case vopsite cu var şi mare albastră, realizaţi, dar încă în căutare. Iar căutarea o să se oprească în acel sătuc pentru totdeauna.

2 comentarii:

  1. Daca e fictiune ...meriti un premiu...daca e din suflet..meriti sa iti regasesti iubirea. Foarte frumos , foarte profund, prea trist insa.Cautarile nu vor duce nicaieri , timpul nu va vindeca nimic , ramande doar ce-ai iubit sa se ofileasca in suflet :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci Oana, pentru gândul tău. Aşa e viaţa, interesantă... :)

    RăspundețiȘtergere