Ea îl iubeşte

Ea îl iubeşte! Am aflat asta doar după ce unii dintre noi am băut al doilea pahar de vin fiert. Ea a rămas la primul pentru că are ulcer sau pur şi simplu pentru că e studentă şi ştiu cum priveam şi eu banii pe vremea aceea. A povestit o grămadă despre medicină, facultatea la care abia peste câteva săptămâni va intra în prima sesiune şi despre chestiile naşpa de prin spitale - puteai să juri că nu e doar în anul întâi. M-a învăţat cum să aprind chibrituri şi a spus nişte bancuri mişto pe care nu le mai auzisem. În liceu obişnuia să îl ia la mişto pe profu' de religie - tot respectul pentru recordul a 9 ani de abstineţă sexuală înainte de căsătorie sau "respect pentru trupul iubitei", cum o numea el.

La un moment dat, văzând că înţelege condiţiile naşpa din sistemul medical românesc şi ştie că mai are pe puţin încă 10 ani de tocit până să ajungă acolo, am întrebat-o de unde atâta entuziasm. Răspunsul ei emana sinceritate: "Iubesc oamenii! Ştiu că nu o să pot deveni chirurg la Oncologie cum îmi doream, pun prea mult suflet şi nu aş rezista, acum îmi doresc să devin medic pediatru; ştiu că ăia mici ţipă şi sunt dificili dar mi-ar plăcea foarte mult."

La un moment dat îi şopteşte ceva colegei mele mimând ceva ce se pune pe deget. Nu am înţeles, dar ne-a explicat apoi la toţi că fusese cerută în căsătorie - "I-am spus că nici nu mă gândesc până nu termină liceul." Mi se părea o copilărie - un tip mai mic decât ea, care încă nu terminase liceul?... poveşti de copii. Dar tipul e cu 5 ani mai mare, a renunţat la liceu fiindcă nu o suporta pe profa de română şi l-a lăsat repetent. De atunci se descurcă singur fără sprijin din partea alor săi, iar acum a reluat şcoala. "Cred că m-a înţeles greşit - nu vreau să fiu cu altcineva, dar nu mă pot înhăma acum la resposabilităţile unui mariaj." Colega mea cunoştea povestea şi îşi exprimă părearea: "Nu aş putea să iubesc atâta timp cât ştiu că pot găsi pe cineva mai bun." Acum a urmat replica pentru care nu m-am pus încă la somn şi stau cu pătura pe mine în frigul din cameră şi scriu. "Nu alegi pe cine iubeşti... sau cel puţin aşa ar trebui sa fie. Toţi prietenii mă considerau o nebună atunci când au aflat că sunt cu el şi vă daţi seama ce mă sfătuiau. Da, îi cunosc defectele, poate mai bine decât ei, dar nu mi-aş dori să fiu cu altcineva."

Îmi închipui cât de bine se înţeleg... O viaţă sinceră şi nonconformistă, în care hainele nu stau împăturate la dungă în dulap, şi uneori se mai iscă neînţelegeri care se sting apoi de la sine. Nu pot decât să exclam: Cât sens poate da vieţii acest sentiment!