miercuri, 5 noiembrie 2008

Primul spectacol

Am ajuns cu două ore înainte. Ne-am îmbrăcat - fetelor le-a luat o veşnicie până s-au terminat de machiat. Am mai repetat în fugă de câteva ori într-o sală unde repetau şi alte formaţii şi am fost trimişi în culise. Cu sufletele aprinse şi senzaţia că ar mai fi trebuit să repetăm, ne-am integrat în învălmăseala de oameni, fiecare cu gândul la 2-3 minute din viitorul apropiat.

Culisele m-au impresionat cel mai mult: schimburi de păreri despre emoţii, câte doi trei colegi de trupă repetând o parte mai grea a coregrafiei, participanţi în diferite costumaţii, grăbiţi cu cine ştie ce treburi, grupuri strânse în jurul instructorilor - o frenezie generală, iar din faţă, de pe scenă, se auzea spectacolul în desfăşurare.

Şi mai palpitant mi s-a părut momentul dinainte de intrarea noastră pe şcenă, când săteam în spatele cortinelor laterale şi priveam trupele care erau în acel moment în desfăşurare. Colegi din trupe diferite se îmbărbătau înainte de intrarea pe şcenă; simţeam comuniunea ce s-a născut între persoane care se cunoşteau doar din vedere. Şi peste tot plutea nerăbdarea, emoţia dusă aproape de limita fricii. Chipuri crispate, zâmbete forţate, mişcări bruşte, toate ascunse publicului de nişte perdele de pânză.

Într-un final am ajuns şi noi să ducem aceste sentimente la extrem, iar în momentul următor intram pe şcenă.



În cadrul spectacolului de deschidere a anului universitar 2008-2009 al Casei de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca, am avut deosebita plăcere de a trăi alături de colegii mei, momente deosebite de emoţie, concentrare şi fericire.

Pentru fericirea care s-a revărsat în sufletul meu la iesirea de pe şcenă vreau să mulţumesc domnisoarei instructor Alexandrina Pop (toată lumea îi spune Dina) şi colegilor în mijlocul cărora m-am simţit într-o echipă.

2 comentarii:

  1. Ha ha! Am fost la spectacol, ma chemase un prieten de al meu ce a fost si el pe scena.

    Pe toti ce au fost pe scena i-am comentat (in afara de Martisorul, carora nu le.am gasit hibe :D ).

    La Partea asta de tango nu ne-a plăcut îmbrăcămintea fetelor, prea diversificată, ne aşteptam să fie pe aceleaşi nuanţe, acelaşi croi. Iar nah, dansul l-am simţit prea rece, probabil din cauza emoţiilor. Stai liniştit că eu nu aş fi reuşit să fac doi paşi ştiind că o sală întreagă se uită la mine :))

    ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci de feed-back mike :) Si noi regretam faptul că nu am gasit vre-o sponsorizare ca să facem îmbrăcăminte la comandă pentru spectacol. Da, emoţii au fost o grămadă, poate şi de aceea nu s-a zâmbit, dar era şi o cerinţă pentru atmosfera de tango care e una de conflict între parteneri :)

    RăspundețiȘtergere