duminică, 29 noiembrie 2009

Acum trei luni

"Mi-a fost foarte greu să mă apuc de scris. Toate simţurile mi-s un gol - un gol pe care doar tu l-ai putea umple. În playlist sunt cele trei melodii de la tine, care au început să se repete de-o vreme. Îmi face bine să le ascult sau cel puţin aşa cred. Încet, dintre gândurile ce mustesc de tine, s-a cristalizat o întrebare: Ce însemni pentru mine? Puţin câte puţin, camera străină a început să se transforme într-o carceră dragă. Golul nu mai exista, iar deprimarea ce-i luase locul era atât de dulce, încât îmi producea bucurie. Nu-mi trebuia nimic din afară, îmi doream pur şi simplu să fiu singur cu acest gând nou pe care-l descoperisem."


Îmi vizitam mama în acea perioadă. Melancolia mea a speriat-o destul de tare. Ştiţi cum sunt mamele: nu te prea poţi ascunde de ele, iar eu nu aveam puterea să mă ascund de nimeni. Într-un final a trebuit să-i spun că e vorba de o domnişoară, ca să o liniştesc şi să îmi scuz comportamentul nepământean.


"Mă plimbam azi pe strada principală a orăşelului mic, englezesc, când cineva a exclamat pe neaşteptate undeva în apropierea mea. Exclamaţia nu-mi era adresată mie, desigur, dar te-a adus atât de neaşteptat în gândul meu, încât o bucurie inexplicabilă mi-a invadat fiinţa. Mi-am adus aminte cum am aflat de obiceiul acesta al tău de a exclama pe neaşteptate, si ce mă sperii aproape de fiecare dată. Prima dată m-am speriat atât de tare încât am crezut că te-ai rănit.

Cât de aiurea a fost SMS-ul pe care ţi l-am trimis azi. Mi-am dat seama abia când mi-ai răspuns, din acel singur cuvânt pe care mi l-ai trimis. Pe de-o parte era înţelegerea de a păstra distanţa şi a nu comunica, pe care o încălcam, pe de altă parte era felul în care mă înfăţişa pe mine: plin de viaţă, fără nici o problemă a sufletului, şi presupunând că şi tu eşti la fel. M-am simţit naspa o vreme, când mi-am dat seama, dar mi-a trecut, căci nu era adevărat."

........


De atunci nu am mai putut să mă gândesc la tine decât într-un anume fel. Iar lunile s-au scurs, uneori într-o fericire care te face să uiţi de tine, alteori cu deznădejde, dar mereu cu tine în gând, zi de zi. Totul e incert, aşa cum trebuie de fapt să fie viaţa, iar noi trebuie sa luptam CONTINU pentru a crea certitudini.     

3 comentarii:

  1. ...cateodata nu stim de unde avem puterea sa mergem mai departe, dar stim ca daca ne oprim drumul se sfarseste...

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti un om frumos :)

    RăspundețiȘtergere